Poveste târzie de dragoste

Ai picurat prea târziu
În tristul lac al existenței mele
Strop de lumină purpuriu
Căzut dintr-o ploaie de stele.

Noaptea, te-ai strecurat prin fereastră,
Întunecând camera, alintându-mă,
Începând tulburarea noastră
Căutându-mă și iubindu-mă.

A răsărit foc ciudat între noi
Împletit cu-ntuneric și zâmbete.
Lumânări au luminat culcușul apoi
Și ne-au desenat fericit umbrele.

Atât de frumos, de necrezut de al meu
Ai fost tu! Iară ea, parcă n-aș fi fost eu!