Reclame noi

May 052016
 

În tot scandalul acesta al dezinfectanților diluați văd tot felul de cifre de spitale care au folosit dezinfectantul Hexi Pharma, dar nu văd nimic scris despre cei care lucrează direct cu el. Ca orice om normal la cap, știu că aceste substanțe nu ajung să dezinfecteze direct salonul, patul, lenjeria de pat și îmbrăcămintea de spital (nici chiar al celor de la #colectiv). În spatele lor sunt niște manipulanți, acele infirmiere care lucrează cu ele și a căror slujbă și competență a fost pusă la grea îndoială de către șefii lor direcți.

 

Câte infirmiere sunt șomere din cauza dezinfectanților?

Orice spital din România își face periodic control pe partea de infecții nosocomiale. E un fapt. Că acele situații nu ajung pe hârtie, este iar o treabă logică, se rezolvă pe interior, căci altfel se pierde finanțarea de la stat și din categorisirea spitalului. Și atunci treci la control sever al infirmierei care a avut ghinionul să lucreze pe salonul infectat. Și s-ar putea ca infirmiera respectivă să fie șomeră chiar înainte de a fi băgată lampa cu ultraviolete și salonul dezinfectat la sânge. Sunt sute de infirmiere și preparatori care au avut „onoarea” de a le fi pusă la îndoială munca și integritatea, din cauza acestor oameni inconștienți de la #HexiPharma.

Procedurile de curățenie și dezinfecție sunt foarte clare, nu sunt ușoare, presupun muncă multă și conștiinciozitate. Iar infirmiera respectivă are un șef direct, asistenta-șefă de secție, iar acele buletine de analiză ale microbiologului spitalului nu trec, în general, mai sus de ea. Se rezolvă local. Cu o dezinfecție la sânge a secției și cu pedepsirea infirmierei „proaste” și „inconștiente”.

Dacă este să vorbim de cifre și pagube, aș vrea ca cei de la Inițiativă pentru România să facă o cercetare numărului de victime directe, număr de pacienți posibili infectați, număr de infirmiere care și-au pierdut locul de muncă, impactul unor „mici scandaluri” asupra spitalului în care s-a întâmplat și asupra medicilor și personalului. Acestea sunt victimele directe ale dezinfectanților diluați, nu cifrele (imense, ce este drept) date pe ele. Da, condițiile în care s-a putut perpetua acest lanț al dezinfectantului diluat este o întrebare demnă de cercetat, dar ea durează și vă veți opri, pentru că nu există hârtia mult dorită care să aducă dovezi concrete.

Dar noi să fim sănătoși. Ah, stai, că aici e iar problemă de dezinfecție!

Ultima noutate în scandal (pentru că tot vreți să știți ce se va întâmpla): A sosit buletinul de analize a dezinfectantelor Hexi Pharma la Ministerul Sănătății și nu numai că sunt în concentrație normală, dar conțin și zeci de mii de euro nediluați!

P.S. Infograf al infecțiilor din România!

Victimele dezinfectantelor Hexi Pharma de pana acum

Victimele dezinfectantelor Hexi Pharma de pana acum