Reclame noi

Nov 242014
 

Da, aţi citit bine: Tigaia plină hrăneşte, tigaia goală educă! Înainte de explicaţii, un banc:

Ea, foarte agresivă, se ia de el. El, puţin băut, se ascunde sub pat.

Ea: – Ieşi de sub pat!

El: – Nu ies!

Ea: – Ieşi de sub pat când îţi zic!

El: – Auzi, cine e bărbatul în casă, tu sau eu? Am zis că nu ies, nu ies!

Violenţa domestică trece aproape netratată în ţara europeană România. Şi nu vorbim de care parte vine violenţa şi asupra cui. Vorbim aici de un procent de 75% (!!!!) dintre violenţele domestice care se produc la noi şi care nu sunt raportate. (sursa). Şi multe alte cifre, despre care nu are rost să discutăm aici, le puteţi vedea pe online.

Discutăm aici despre atitudinea noastră din viaţa de zi cu zi, în care suntem obişnuiţi să aplicăm tot felul de “pedepse” asupra partenerului de viaţă şi asupra membrilor familiei. Vreau să vă luminez şi asupra faptului că, pe lângă violenţa fizică şi sexuală, este considerată violenţă domestică şi cea emoţională (prin injurii, ameninţări, intimidări, uciderea animalelor domestice preferate, privarea de satisfacerea nevoilor personale esenţiale -mancare, somn, etc.), cât şi cea economică (controlul accesului victimei la bani sau lucruri personale), violenţa socială (sistarea activitatilor si relatiilor sociale) şi violenţa prin deprivare sau neglijare (în scopul ameninţării, intimidării şi a deţinerii controlului asupra victimei cu impact asupra planurilor psihologice).

 

[suffusion-the-author]

[suffusion-the-author display='description'] Acest blog este DoFollow doar pentru acei comentatori care lasa un anumit numar de comentarii pertinente si la obiect, , cu conditia de a nu face SEO spamming (asta include si calorifere si alte minunatii).

Leave a Reply