Eu nu te vreau
de Corina Nica
Eu nu te vreau dar obsesiv
Te-as tot chema si alunga
Si-n sarutari te-as imbraca
Si vreau sa uit dar nu e chip.
Tu nu-mi esti drag dar mi-ai furat
Un strop de suflet intr-o zi
Si-n joaca noastra de copii
Intreaga soarta mi-ai schimbat
Te-as cauta dar mandra sunt
Si nu te chem si nu te vreau
Si n-am sa cred in tine iar
Si vorbele n-am sa-ti ascult.
Te du pe calea nepasarii
Si uita-ma sa ma dezleg
Eliberarea s-o aleg
Si pacea simpla a uitarii.
Mi-ai luat surasul si iubirea
Ai luat cu tine linistea
Si din ce-a fost frumos candva
Vom sterge chiar si amintirea…