Dor – Poezia de duminica

Dor

de Corina Nica

(un gând despre pierderea
unui prieten necuvântător)

Te caut şi nu te mai am
Doar ochii tăi îi port în minte,
Cu dragostea mea te hrăneam
Iar tu mi-ai fost prieten cuminte.

Creşteam împreună, să ştii,
Plâng azi după clipe cu tine…
Aş da o avere să fii
Măcar înc-o viață cu mine.

Mi-e sufletul cântec de dor
Nu pot înțelege sfârşitul…
Ştiu, îngeri te-au vrut doar al lor,
Pustiu a rămas infinitul.

Oftez şi mă mângâi, gândind
La tot ce-am trăit împreună….
Decât chinuit, suferind,
Eşti azi într-o lume mai bună.

Alese gânduri pentru tine – Poeia de duminca

Alese gânduri pentru tine

de Corina Nica

 

Eu nu-mi doresc să fiu pe primul loc
Prea multe reuşite-s trecătoare
Mai bine vreau să-mi fie viața joc
Iar lumea mea să fie primitoare.

Eu nu visez la aur sau averi
Sunt inutile griji pentru zerouri
Eu vreau să am mai multe primăveri,
Vreau sori şi ploi şi cântece, ecouri.

Eu vreau copii în juru-mi fericiți,
Lumini şi fapte bune am în suflet
În preajma mea să vă simțiți iubiți
Dau viața mea pentru un singur zâmbet.

Vreau flori să înflorească în grădini,
Vreau să iubesc şi azi ca prima oară,
Împart bucăți de suflet la străini
Iar mama mea e însăşi a mea țară.

N-am ce să iert şi nu am ce să uit
Mi-e sufletul ca trandafiru-n floare
Trăiesc doar pentru-a dărui mai mult
Rugându-mă să-ți fie veşnic soare!

Mai cred

De Corina Nica

Cât fetele mai poartă încă ie,
Cât se mai naşte câte-o poezie,
Cât grâul creşte auriu pe glie,
Mai sper în tine, dulce Românie!

Cât mamei mele pot să-i sărut mâna,
Cât am prieteni buni întotdeauna,
Pe cer se-ngână soarele şi luna
Iar țară ca a mea e numai una!

Am fost prin locuri binecuvântate
Şi am văzut şi sate şi palate
În lumea largă, însă eu, din toate
Aleg de țara noastră să am parte.

Să-mi cresc aici frumoşii fii îmi place,
Cu dragoste de oameni şi de pace,
Iar zilnicele pâini cu drag le-om coace
Cu gând că Dumnezeu cu noi le face.

Să-mbrac cu bucurie sfânta ie,
Iar sufletul de zâmbet plin să-mi fie,
Aş vrea întregul univers să ştie:
Mai cred în tine, scumpă Românie!

Refren despre noi – Poezia de duminica

Imagine refren despre noiRefren despre noi

de Corina Nica

Tu cine eşti? Din ce poveşti ți-e glasul?
Din ce oglinzi idilice priveşti?
Pe unde ți-a trecut prin lume pasul?
De unde ştii să scrii precum iubeşti?

Eu cine sunt? Fereastra ta spre soare!
Un pas, un argument, un sens, un zbor,
O adiere sau o repetare,
Refrenul unei dimineți de dor.

Noi ce suntem? O inimă mai mare
Acoperită încă de mister,
Acelaşi vis, aceeaşi aşteptare,
Acelaşi infinit, acelaşi cer…

Mesaj peste timp -Poezia de duminica

Caragiale mesaj peste timpMesaj peste timp

de Corina Nica

Vezi, frate Caragiale, credeam că ştim de toate
Trăind momente, schițe, de tine zugrăvite.
Prezentul le întrece. A sa realitate
A depăşit cu brio poveştile citite.

În griji electorale s-au rătăcit cu toții,
Ne-au asfaltat trotuare cel mult pe jumătate,
Sub denumiri pompoase s-au afirmat nepoții
Solemn până la lacrimi, jurând ne dau pe spate.

La zile de oraşe vedem picioare goale
Sub zările-afumate de mici şi-alte fripturi,
La masa lor săracă privesc cei mulți a jale
Sătui de circ, vor lapte şi mierea din scripturi.

Se nasc evenimente plătite cu sudoare,
Parcări în loc de parcuri, roboți în loc de om,
Te miri că omenirea mai are loc sub soare,
Noi, frate Caragiale, mai zăbovim în somn?

În ordinea normală, s-ar cere să ne naştem
Măcar încă o dată şi să trăim firesc
Un fir întins al vieții, aşa cum nu cunoaştem
Pe plaiul fără vină, în neamul românesc.

Am creşte toți cu mamă, cu tată şi cu frate
(Ce n-ar munci în alte zări calde pentr-un ban),
Am învăța credința, în pace şi dreptate,
Iar frate pentru frate nicicând n-ar fi duşman.

Târziu sau prea devreme, ne stingem toți, ca proştii,
Trăind fără de scopuri sau țintă sau curaj,
Lăsând la alții pâinea pentru copiii noştri,
Of, frate Caragiale, prostia dă sevraj.

Lacrimi peste lume – Poezia de duminică

Lacrimi peste lume

de Corina Nica

Copii săraci, bătrâni pe străzi uitați,
N-au adăpost, nici apă, nici mâncare
Sunt fiii omului sacrificați
În ploi şi frig în Săptămâna Mare.

În presă şi în mediul virtual
De hărnicie dăm deja pe-afară,
Pozând în orice zi ceva banal
Să fie sărbătoarea de ocară.

Câte-un edil postează asfaltări,
Aşteaptă să-i dai votul sau să-l critici,
Români cu grai străin din alte țări
Trimit ,,Auguri” celor mioritici.

Atât de frământate vremi trăim
De ne mirăm şi noi de neputința
De-a fi aşa cum ne dorim să fim,
De-a accepta lumina şi credința.

Aprindem lumânări cu rugăciuni
Să spele ploaia multele păcate
Că doar de sus mai pot veni minuni
Doar Dumnezeu să ne mai ierte poate!