Draga Joe,
Sunt bucuros sa aud ca doresti sa te reintorci in vizita in tara noastra. Stiu ca ultima ta vizita a fost plina de “mici” surprize, incepand de la masina inchiriata si terminand cu intarzierile mijloacelor de transport in comun ce te-au facut sa intarzii de la intalniri importante.
De data aceasta, parintii tai pot veni linistiti la tratament pentru o saptamana la Covasna, pentru ca acest mic orasel a inceput sa se dezvolte. Conditiile de cazare si tratament sunt din cele mai bune, si sunt sigur ca vor fi multumiti, intr-atata incat sa revina si anul viitor.
Cat despre programul tau, dupa ce vizitam Bucurestiul, si toate obiectivele culturale ce ti le-am trimis in scrisoarea precedenta (nu are rost sa detaliez aici, multe dintre ele le-ai vazut sau ai auzit de ele in intreaga lume), am placerea sa te informez ca nu numai ca vom putea vizita cetatea Brasovului si a imprejurimilor, ci chiar vei avea si onoarea de a putea canta la acea orga renumita de la Biserica Neagra din Brasov (stiu ca este una dintre visele tale inca de cand ai terminat studiile de la conservator).
Astept cu nerabdare sosirea ta.
Cu drag,
NG.

Draga NG,
a fost o mare surpriza pentru mine ceea ce ai scris. Inca nu imi vine sa cred ca voi putea vedea atatea, ca ma voi putea odihni si, totodata, reincarca spiritual.
Da, intr-adevar, am avut mci probleme la ultima vizita, dar incerc de pe acum sa caut sa rezolv transportul in mod cat mai convenabil, intrucat sunt multe obiective si distante destul de mari de acoperit. Totusi nu as dori sa cheltui sume imense numai petru a fi in program.
Cu drag,
Joe.

Draga Joe,
imi cer scuze, am uitat sa precizez ca partea de transport este rezolvata, vom apela la o firma Autonom de inchirireri de masini, ce are 800 de autoturisme in 30 de locatii din 21 de orase, astfel ca nu va trebui sa iti bati capul cu dusul inapoi al masini la Bucuresti si calatoria cu trenul prin alte parti.
Cu drag,
NG.

Draga NG,
multumesc pentru scrisoare. Am verificat si este chiar ceea ce caut pentru transport. Am discutat si cu parintii mei si vom sta mai mult in Romania, in timpul si dupa tratamentul lor vom mai merge in cateva locuri prin tara, unde nu am reusit sa ajung data trecuta. Deja am inceput sa impachetez. Abia astept sa sosim la voi.
Cu drag,
Joe.

P.S. Acest articol participa la a IV-a etapa a competiei SuperBlog 2011.

Fotograful amator in pozitie de lupta

Se spune ca primele 10.000 de fotografii sunt cele nereusite. De aceea imi permit sa compar azi un fotograf si munca lui cu un laptop Asus VX7 Lamborghini. Ce este atat de special la un fotograf? O sa spune-ti ca nimic, ca el trebuie sa aiba un ochi bine format, sa detina un aparat de fotografiat profesional, un laborator specializat si multe alte lucruri ce tin de aceasta arta.
Dar o sa va contrazic, nu sunt necesare toate aceste lucruri. Un aparat de clasa medie, o lumina naturala si…
non-conformism. Ochiul si mintea fotografului sunt cele ce creeaza o poza reusita. Puterea, sunetul si eleganta fotografiei consta in surprinderea momentului perfect, al scenariului gandit de autorul fotografiei. Si compar iar agilitatea, rapiditatea si puterea de creatie a celui ce se afla in spatele diafragmei cu acel laptop de ultima generatie. Diferenta cea mare este ca laptopul Asus Lamborghini VX7 dispune de tot ce este mai bun in materie tehnologica, pe cand omul nostru nu trebuie neaparat sa dispuna de aceste noutati.
In shimb, deschiderea fata de nou, alegerea momentului, punerea in scena a sentimentului ce se vrea redat trebuie sa fie din cele mai sincere, si din cele mai bine gandite. Dintre doi oameni care participa la un eveniment oarecare, nu cel ce are aparatura moderna va capta cea mai frumoasa fotografie. Cel ce gandeste rapid, se misca pe masura si stie sa anticipeze continuarea scenei, va creea o fotografie perfecta.
Nu vreau sa descurajez pe nimeni, in ziua de azi toti avem aparate cu care sa imortalizam diferite aspecte din viata noastra. Vreau doar sa spun ca cei ce isi dedica un pic de timp in a citi, a se antrena, a studia propriile greseli, va reusi sa imbine frumusetea unei fotografii cu rapiditatea conceperii si punerii in parctica, cu rezultate din cele mai bune.
Desigur mai exista varianta fotografiilor multe, din care se aleg cateva mai reusite, dar acelea tot nu vor reusi sa surprinda exact si la obiect subiectul.

P.S. Acest articol participa la a III-a etapa a competiei SuperBlog 2011.

Noroc ca doar pana la masina avem de dus bagajele. Altfel chiar ar sta calare pe le tot drumul. Comparativ, cand eram mici, faceam la fel. Stateam calare si eram din cand in cand dojenit ca voi strica valiza, daca ma mai urc mult pe ea. Azi nu mai trebuie sa le spun fiicelor mele acelasi lucru. Dupa indelungi deliberari ce au durat … trei pagini, am ales American Tourister, ce se geseste in promotie la real,- Hypermarket Romania (asa este, e un pic mai complicat sa aduni 20 de puncte pe cardul bonus, dar ai o reducere de 60% la un produs bun -nu trebuie sa va mai spun ca vorbim, totusi, de un produs Samsonite).
Si, la fel cu stateam cu ochii atintiti asupra masinii, sa vad cand ajung bagajele in portbagaj, la fel stau si ele. Si citesc aceeasi nerabdare si nedumerire ce o aveam si eu: “De ce ia atata timp sa ne impachetam si sa pornim la drum?”.
Acum am un raspuns. Desi am pregatit din timp lucrurile ce le vom impacheta, dureaza ceva timp verifiacrea si reverificarea valizelor, a rucsacului si a celorlalte bagaje de mana. Chiar daca ele sunt spatioase, tot nu esti multumit, tot ai impresia ca mai lipseste ceva. Si acest sentiment il ai si daca mergi la mare, cu haine subtiri, si daca mergi la munte si ai si haine mai grosute. Nu stiu, poate m-am obisnuit eu in copilarie ca un bagaj nu este gata decat atunci cand amandoi parintii sunt deasupra valizei, incercand sa inchida incuietorile.
Rucsacurile fetelor au inghitit tot ce era pregatit si am impresia ca la fel era si daca mergeam la schi. Asa ca una dintre fiice a mai strecurat doua  papusi in ea, “nevazuta” de noi. Si tot “nevazuta” a strecurat inca ceva si sotia in geanta de cosmetice. Iar cum eu nu sunt un sfant, am strecurat si eu in rucsacul mare cateva documente, langa laptop.
Iar daca totul este gata, duc bagajele in masina. Promit ca nu voi face gluma macabra de care am avut eu parte in una dintre calatorii, copil fiind. Atunci, prietenul tatei, a asteptat sa impachetam tot, sa ne urcam in masina, pentru ca mai apoi sa “glumeasca” vreo 5 minnute ca nu porneste masina si ca trebuie sa renuntam.
Asa ca, pun fetele calare pe bagaje si plecam. Ne asteapta si muntele si marea!

P.S. Acest articol participa la a doua etapa a competiei SuperBlog 2011.

Poate o sa vi se para ciudat, dar fiecare fotografie are un sunet aparte, un fundal sonor pe care il trezeste in fiecare din noi. Acest zgomot ce il percepi este in functie de locul si starea de spirit avute in momentul declansarii diafragmei aparatului foto. Privind o fotografie tiparita, poti cadea intr-o contemplare profunda, in care orice alt sunet exterior, al momentului in care privesti fotografia, sa nu il percepi. Eu, unul, cand deschid un album foto, scot fiecare fotografie in parte din folia protectoare tocmai pentru a nu fi umbrite stralucirea captata si sunetul aferent fotografiei.
Si observ ca si fiica mea cea mare priveste lung fotografiile si mediteaza. Acelasi lucru s-a intamplat si azi, cand a luat unul din albumele foto si a studiat fiecare poza in parte.
Invariabil, dupa un astfel de rasfat al ochiului, imi cere sa deschid pe laptop cele cateva inregistrari video ce le avem, in care personajul principal, un bebelus, gangureste. Spun cateva pentru ca sunt ele, cele doua fete, inregistrate la varsta mica, cand incepeau sa comunice cu noi. Si invariabil, privim toti aceste inregistrari. Sunetul este cel ce ne face sa privim impreuna. De data aceasta, sunetul este cel original, care, nu stiu, poate din cauza registrului vocii interpretei, sau poate datorita tehnologiei Sonic Master ce inzestreaza laptopul N75 al celor de la Asus (tind sa cred, totusi ca frumusetea primeia are fideliatea mare datorita celei de-a doua) este atat de clara, incat, daca inchizi ochii, nu poti sa nu te abtii de la a spune ca este cea pe care ai inregistrat-o initial, cu ani in urma. Iar ea, fiica mea, ma pune sa dau replay, pentru ca, dupa cateva zeci de minute, sa constate ca nu numai ca vocea ei seamana foarte mult cu cea a surorii, dar si faptul ca nu difera prea mult de vocea ei de acum. Iar aceste constatari ma fac sa inregistrez si acum aceste cuvinte, pentru ca, peste alti cativa ani, sa ii pot arata cat de frumoase si dulci sunt, de la nastere si pana acum.
Iar ceea ce nu voi putea eu surprinde in povestirea cresterii lor, ma va ajuta tehnologia acestui laptop, tinandu-ne pe toti, iar si iar, in fata sa.

 P.S. Acest articol participa la prima etapa a competiei SuperBlog 2011.