Rockerul nostru pletos vine acasa, se arunca pe pat, apoi isi da jos bocancii: Buff!!! Si, binenteles: Buff!!! Dupa o vreme, vecina de dedesubt il roaga frumos sa nu mai arunce bocancii atunci cand se descalta.
Zis si facut. Merge baiatul acasa, se arunca in pat, si se descalta: Buff! Un bocanc. Isi aduce aminte de rugamintea vecinei, asa ca al doilea bocanc il pune frumos pe podea. Dupa o jumatate de ora, suna cineva la usa. Surpriza! Vecina de jos!
– Auzi, dar cand ai de gand sa iti dai jos si celalalt bocanc?!?
Ca sunt bocanci grisport sau bocanci goretex, nu mai conteaza, pentru ca se aplica formula aceea, stiti voi, de la fizica, aplicata situatiei de fata: greutatea bocancilor la care se adauga viteza si gravitatia (daca sunt aruncati cu bolta, ca sa stinga si lumina, cu un drum) plus efectul de toba ce il are parchetul laminat, va dati seama ca este de inteles starea de preinfarct a vecinei de dedesubt, si, mai ales, starea de anxietate specifica in asteptarea bocancilor zburatori.
Si vine si intrebarea: daca astepti ceva cu nerabdare (chiar si bocanci zburatori), este o stare pozitiva?
