Toată viaţa te-ai cac& gresit, aşa zic cercetătorii

O viaţă întreagă am folosit toalete deştepte pentru a ne face nevoile, iar acum cercetătorii spun că nu este bine. Multe dintre boli, precum hemoroizii şi constipaţia, au de-a face cu o poziţie greşită de defecare, dată de stilul modern.

Poziţia corectă, care face ca anusul să fie într-o alungire perfectă, pare să fie cea pe care o iei în tufişuri. Dar se poate repara şi în condiţiile actuale, punând un scănel la picioare, în faţa toaletei.

Există chiar o carte, un best-seller deja în Germania, cu peste 200.000 de copii vândute, “Fermecătoarele intestine” (traducere aproximativă), scrisă de Giulia Enders’, care tratează multe aspecte neglijate până azi, despre intestine şi alte “cac&uri”. (sursa: Guardian).

Şi pentru că spuneam că cercetătorii afirmă că ne-am căc& greşit, aveţi aici linkul.

Concluzia este să treci înapoi la toaleta turcească sau să faci echilibristică pe un scănel, la toaleta clasică, dacă vrei un căc& sănătos.

Poza care iti blocheaza Facebook-ul instantaneu

Poza care iti blocheaza Facebook-ul instantaneuPoza care iti blocheaza Facebook-ul instantaneu il gaseşti aici:  http://qa2.kfc.co.uk/resources/img/products/variety-bucket-productimage.jpg. ATENŢIE! Încerci pe propria ta răspundere!

Aseară un prieten m-a provocat la o probă: upload pe Facebook la o poza care iti blocheaza Facebook-ul instantaneu. Am stat, am privit, am citit şi … nu am uploadat. În comentarii am citit îndeajuns pentru a mă convinge că chiar aşa este.

Evident, nu am de gând să trec prin toate etapele de deblocare a contului de Facebook. Nu este clar dacă poza care iti blocheaza Facebook-ul instantaneu este fotografia de pe pagina aceea, care este tratata ca un spam (dacă a avut destule reclamaţii, poate fi pe lista neagră a celor de la Facebook -cea mai probabilă teorie) sau markerii de pe  poza care iti blocheaza Facebook-ul instantaneu sunt cele ce spun că tocmai ai făcut un pas spre  încălcarea drepturilor de autor.

Dacă ai încercat şi ai contul de Facebook blocat, lasă aici un comentariu. şi eventuale reacţii, ăn afara înjurăturilor de rigoare (la începutul articolului “Poza care iti blocheaza Facebook-ul instantaneu” ţi-am spus care sunt consecinţele instantanee). Ar fi educativ tuturor, mai ales curioşilor şi … celor ce nu cred până când nu încearcă pe propria piele.

Descoperirea la această poza care iti blocheaza Facebook-ul instantaneu aparţine celor de la Metropotam, şi aveţi aici toată păţania.

Manusi pentru touchscreen, iGlove, daca tot e frig

Sursa: Comodo.ro

. Da, ați citit bine.

Se caută manusi pentru telefoane smartphone, pentru a putea lucra pe touchscreen si afara, pe frig, fără sa scoti manusile de pe mana. Comoditatea oferită de aceste manusi pentru touchscreen justifica pe deplin prețul nu prea mare la care poți achiziționa o astfel de pereche de manusi.

Care este, de fapt, smecheria? Aproape niciuna!

Aceste manusi pentru touchscreen, , sunt fabricate din fibra acrilica, spandex si … aici este smecheria, argint! 7% din compozitia acestor manusi pentru touchscreen consta din argint, pentru a optimiza conductivitatea in degetele manusilor. Variante de culori, din ce am găsit eu, sunt albastru si roz. Si, se pare, se cumpara la greu, ceea ce mă face sa cred ca sunt bune, într-adevăr.

Detalii tehnice ale acestor , pentru doritori:

Manusi pentru touchscreen iGlove

Stratul extern:

  • confectionat din 77% fibra acrilica si 16 % spandex pentru rezistenta, durabilitate si flexibilitate
  • 7% din compozitie consta din argint pentru a optimzia conductivitatea in degetele manusilor

Cromatica:

  • bleu pastel, optiune ce recomanda utilizarea atat de catre doamne, cat si de catre domni, si care nu pune probleme la asortarea cu tinutele adoptate

Detalii suplimentare:

  • mansetele incorporeaza fire elastice pentru a asigura buna fixare pe incheietura
  • tehnologia revolutionara folosita in confectionarea manusilor, si care face posibila manipularea dispozitivelor touchscreen, asteapta sa fie patentata de brand-ul 
  • compozitia de fibre folosite garanteaza manipularea in siguranta a dispozitivelor (nu exista nici un risc de prejudiciere a ecranelor prin atingerea cu manusile)

Logoul

  • vizibil localizat pe partea dorsala a manusii, deasupra degetului mic, pentru a te incredinta de originalitatea produsului

Utilizare recomandata:

  • pentru accesorizarea tinutelor de iarna ale persoanelor care, desfasurand constante activitati in aer liber, prefera sau au obligatia de a folosi dispozitive touchscreen (tip iPod, iPhone) in mod constant, si care tin, totodata, la confortul termic
  • pentru completarea outfit-urilor in cazul persoanelor care vor sa se asigure ca, daca e nevoie, pot folosi dispozitivele touchscreen in aer liber pe vreme rece fara se expuna la frig (cum e cazul cu cele obisnuite)

Asadar, daca vreit comoditate si functionalitate in aceasta iarna, cumparati-va aceste (se scrie Touchscreen, stiu).

Cu ce măsori 40.000.000?

ceas elvetian

Cu ce masori 40.000.000?

Prima ta întrebare va fi: 40.000.000 de …? Ce este fizic şi palpabil, cel mai probabil, prin aproximare. Pietre, case, persoane, orice. Banii cu maşina de numărat bani. Dar cum măsori 40.000.000 de minute?

De ce tocmai 40.000.000 de minute? Transformat în ani, este în jur de 77 de ani, adică exact vârsta medie a unui om pe această planetă (da, au crescut un pic mediile în ultimele decade). Bun, am lămurit de ce tocmai minute. Acum să vedem cu ce măsori aceste 40.000.000 de minute?

Probabil primul lucru care îţi vine în minte sunt acele ceasuri elveţiene ce sunt renumite pentru precizia şi fiabilitatea lor.

Aici voi face o mică paranteză, comentând natuara omului. Când la ziua ta de naştere sufli în lumânare, ai cel puţin o secundă de panică, pentru că realizezi că a mai trecut un an. Vezi, omul percepe timpul diferit, când mult comprimat, când minutele şi orele trec repede, deşi nu ne-am dori, când mult dilatat, când îţi pare că a trecut o veşnicie şi de fapt vorbim doar de câteva ore şi minute.

Ei, bine, acelaşi lucru îl face şi un ceas, comprima şi dilată un arc, inima ceasului, într-un ritm exact, precis. Şi nu este totuna dacă acel obiect numit ceas măsoară exact timpul sau doar relativ. De câte ori ai întârziat un autobuz sau un tren din cauza măsurării relative a timpului cu diverse “unelte” (acele ceasuri din piaţă. telefonul mobil, trecătorul de lângă tine …)? Trebuie să recunoşti că în acele momente te gândeai exact la ceasuri elveţiene (câteodată chiar te întrebai dacă mecanicul respectiv are unul, de a plecat “la fix”).

Acum mă voi întoarce la “acele” 40.000.000 de minute. Cu ce le măsori? Sau mai bine să îi dau un nume: ceas Karl Breitner. Vei spune că sunt scumpe.

Dar cunoscând deja relativitatea percepţiei timpului de către om şi faptul că îţi doreşti un ceas elveţian, îţi voi pune o singură întrebare simplă: Merită să dai chiar şi 40.000.000 de lei vechi care să îţi măsoare exact şi precis măcar o parte din cele 40.000.000 de minute pe care le ai?

7 Nu, dupa ce mananci

7 Nu, dupa ce mamanci

  1.  Nu fuma: Cercetarile au aratat ca o tigara fumata dupa ce mananci este comparabila cu fumatul a 10 tigari (sansele de a face cancer cresc).
  2. Nu manca fructe imediat: Consumand fructe imediat dupa mancare va cauza flatulenta. Incearca sa consumi fructe la 1-2 ore dupa sau cu 1 ora inaonte de masa.
  3. Nu consuma ceai: frunzele de ceai contin acizi. Aceste substante vor altera proteinele din mancare, facandu-le astfel, mai greu de digerat.
  4. Nu da drumul la curea: facand acest lucru vei lasa intestinele sa se rasuceasca sau chiar sa se obtureze.
  5. Nu face baie: o baie dupa ce mananci va face ca sangele sa fie trimis catre maini, picioare si corp, lasand astfel stomacul cu mai putin sange, lsabind asyfel sistemul digestiv.
  6. Nu fa plimbari. Se spune ca miscarea este sanatoasa. In acest caz nu este adevarat, plimbarea facand sistemul digestiv incapabil in a absorbi substantele nutritive din mancare.
  7. Nu dormi: mancarea nu va fi digerata optimal, creand astfel premisele problemelor gastrice si a infectiilor.
Spune ceea ce gandesti, fii creativ si nu incerca sa faci spamming. Continutul bogat si la subiect al comentariului te poate pastra aici. Multumesc!

Coloreaza Facebook si Google+

Daca folosesti Google Chrome, poti pune mai multa culoare paginilor de Facebook si Google +, culoare ce se schimba in functie de culoarea dominanta a fotografiei din profil. Optiunile sunt variate, dar este un gadget interesant, care te face sa privesti si mai des paginile respective.
Tot ce ai de facut este sa instalezi un plugin in Google Chrome, mai exact acest plugin, si aceste pagini vor avea cu totul alt aspect fata de acel aspect cu care ne-am obisnuit deja.

Acest plugin este disponibil si pentru Firefox, dar va trebui sa mai instalati un alt plugin, pentru ca acesta sa functioneze bine.

Si acum sa ne distram cu Facebook si Google +, cu un aspect nou.

Spune ceea ce gandesti, fii creativ si nu incerca sa faci spamming. Continutul bogat si la subiect al comentariului te poate pastra aici. Multumesc!