Noroc ca doar pana la masina avem de dus bagajele. Altfel chiar ar sta calare pe le tot drumul. Comparativ, cand eram mici, faceam la fel. Stateam calare si eram din cand in cand dojenit ca voi strica valiza, daca ma mai urc mult pe ea. Azi nu mai trebuie sa le spun fiicelor mele acelasi lucru. Dupa indelungi deliberari ce au durat … trei pagini, am ales American Tourister, ce se geseste in promotie la real,- Hypermarket Romania (asa este, e un pic mai complicat sa aduni 20 de puncte pe cardul bonus, dar ai o reducere de 60% la un produs bun -nu trebuie sa va mai spun ca vorbim, totusi, de un produs Samsonite).
Si, la fel cu stateam cu ochii atintiti asupra masinii, sa vad cand ajung bagajele in portbagaj, la fel stau si ele. Si citesc aceeasi nerabdare si nedumerire ce o aveam si eu: “De ce ia atata timp sa ne impachetam si sa pornim la drum?”.
Acum am un raspuns. Desi am pregatit din timp lucrurile ce le vom impacheta, dureaza ceva timp verifiacrea si reverificarea valizelor, a rucsacului si a celorlalte bagaje de mana. Chiar daca ele sunt spatioase, tot nu esti multumit, tot ai impresia ca mai lipseste ceva. Si acest sentiment il ai si daca mergi la mare, cu haine subtiri, si daca mergi la munte si ai si haine mai grosute. Nu stiu, poate m-am obisnuit eu in copilarie ca un bagaj nu este gata decat atunci cand amandoi parintii sunt deasupra valizei, incercand sa inchida incuietorile.
Rucsacurile fetelor au inghitit tot ce era pregatit si am impresia ca la fel era si daca mergeam la schi. Asa ca una dintre fiice a mai strecurat doua  papusi in ea, “nevazuta” de noi. Si tot “nevazuta” a strecurat inca ceva si sotia in geanta de cosmetice. Iar cum eu nu sunt un sfant, am strecurat si eu in rucsacul mare cateva documente, langa laptop.
Iar daca totul este gata, duc bagajele in masina. Promit ca nu voi face gluma macabra de care am avut eu parte in una dintre calatorii, copil fiind. Atunci, prietenul tatei, a asteptat sa impachetam tot, sa ne urcam in masina, pentru ca mai apoi sa “glumeasca” vreo 5 minnute ca nu porneste masina si ca trebuie sa renuntam.
Asa ca, pun fetele calare pe bagaje si plecam. Ne asteapta si muntele si marea!

P.S. Acest articol participa la a doua etapa a competiei SuperBlog 2011.

Poate o sa vi se para ciudat, dar fiecare fotografie are un sunet aparte, un fundal sonor pe care il trezeste in fiecare din noi. Acest zgomot ce il percepi este in functie de locul si starea de spirit avute in momentul declansarii diafragmei aparatului foto. Privind o fotografie tiparita, poti cadea intr-o contemplare profunda, in care orice alt sunet exterior, al momentului in care privesti fotografia, sa nu il percepi. Eu, unul, cand deschid un album foto, scot fiecare fotografie in parte din folia protectoare tocmai pentru a nu fi umbrite stralucirea captata si sunetul aferent fotografiei.
Si observ ca si fiica mea cea mare priveste lung fotografiile si mediteaza. Acelasi lucru s-a intamplat si azi, cand a luat unul din albumele foto si a studiat fiecare poza in parte.
Invariabil, dupa un astfel de rasfat al ochiului, imi cere sa deschid pe laptop cele cateva inregistrari video ce le avem, in care personajul principal, un bebelus, gangureste. Spun cateva pentru ca sunt ele, cele doua fete, inregistrate la varsta mica, cand incepeau sa comunice cu noi. Si invariabil, privim toti aceste inregistrari. Sunetul este cel ce ne face sa privim impreuna. De data aceasta, sunetul este cel original, care, nu stiu, poate din cauza registrului vocii interpretei, sau poate datorita tehnologiei Sonic Master ce inzestreaza laptopul N75 al celor de la Asus (tind sa cred, totusi ca frumusetea primeia are fideliatea mare datorita celei de-a doua) este atat de clara, incat, daca inchizi ochii, nu poti sa nu te abtii de la a spune ca este cea pe care ai inregistrat-o initial, cu ani in urma. Iar ea, fiica mea, ma pune sa dau replay, pentru ca, dupa cateva zeci de minute, sa constate ca nu numai ca vocea ei seamana foarte mult cu cea a surorii, dar si faptul ca nu difera prea mult de vocea ei de acum. Iar aceste constatari ma fac sa inregistrez si acum aceste cuvinte, pentru ca, peste alti cativa ani, sa ii pot arata cat de frumoase si dulci sunt, de la nastere si pana acum.
Iar ceea ce nu voi putea eu surprinde in povestirea cresterii lor, ma va ajuta tehnologia acestui laptop, tinandu-ne pe toti, iar si iar, in fata sa.

 P.S. Acest articol participa la prima etapa a competiei SuperBlog 2011.

SuperBlog 2011 te provoaca sa fii cel mai bun in ceea ce faci: sa fii inventiv, sa faci fata concurentei, sa dai tot ce ai mai bun si toate acestea pe propriul blog. Anul acesta am hotarat sa ridic manusa aruncata de ei, astfel aveti in fata primul articol dintr-o serie intreaga. Asa ca nu va speriati daca apar unele articole care sunt scrise un pic mai altfel decat de obicei.