Mai cred

De Corina Nica

Cât fetele mai poartă încă ie,
Cât se mai naşte câte-o poezie,
Cât grâul creşte auriu pe glie,
Mai sper în tine, dulce Românie!

Cât mamei mele pot să-i sărut mâna,
Cât am prieteni buni întotdeauna,
Pe cer se-ngână soarele şi luna
Iar țară ca a mea e numai una!

Am fost prin locuri binecuvântate
Şi am văzut şi sate şi palate
În lumea largă, însă eu, din toate
Aleg de țara noastră să am parte.

Să-mi cresc aici frumoşii fii îmi place,
Cu dragoste de oameni şi de pace,
Iar zilnicele pâini cu drag le-om coace
Cu gând că Dumnezeu cu noi le face.

Să-mbrac cu bucurie sfânta ie,
Iar sufletul de zâmbet plin să-mi fie,
Aş vrea întregul univers să ştie:
Mai cred în tine, scumpă Românie!

Fără de nume… – Poezia de duminica

Fără de nume…

de Corina Nica

Atâta linişte-i în noi
Şi-atâtea gânduri nerostite
De parcă pe un câmp de flori
M-ai aştepta zâmbind, iubite.

De dragul tău mi-aş împleti
În păr o mie de mistere,
Cu tine-n lume aş fugi
Fără de nume sau avere.

Ca două vesele viori
În fiecare dimineață
Am redescoperi fiori
În liedul trist pe nume viață.

Din tot ce-a fost am doar atât
Prezentul şi-o iubire-n suflet
Şi dacă nu-i destul de mult
Te voi purta mereu în zâmbet…

Poem îndrăzneț – Poezia de duminica

Poem îndrăzneț

de Corina Nica

Aş scrie TE IUBESC pe trupul tău
Cu fiecare şoaptă însetată
Şi te-aş iubi, nebun ca prima dată
Fără să ştiu de-i bine sau e rău.

Pe sânul tău aş scrie TE IUBESC
Să-mi fie numai mie dulce viciu,
Atâta fericire şi deliciu
Ce mi-a fost dat cu tine să trăiesc.

Pe mâna ta aş desena doar stele
Din sărutări şi şoapte, ca-ntr-un joc
Mirându-mă de marele noroc
De-a fi stăpâna gândurilor mele.

Fără speranță azi, îndrăgostit
De tine, fulg de nea cu trup de zână,
Te voi răpi în noaptea fără lună
Şi te voi ține doar pentru iubit.

Vor plânge toți poeții după tine,
Vor scrie fără noime poezii,
Iar tu, iubito, doar a mea vei fi…
Spune-mi, frumoasa mea, e rău sau bine?

Refren despre noi – Poezia de duminica

Imagine refren despre noiRefren despre noi

de Corina Nica

Tu cine eşti? Din ce poveşti ți-e glasul?
Din ce oglinzi idilice priveşti?
Pe unde ți-a trecut prin lume pasul?
De unde ştii să scrii precum iubeşti?

Eu cine sunt? Fereastra ta spre soare!
Un pas, un argument, un sens, un zbor,
O adiere sau o repetare,
Refrenul unei dimineți de dor.

Noi ce suntem? O inimă mai mare
Acoperită încă de mister,
Acelaşi vis, aceeaşi aşteptare,
Acelaşi infinit, acelaşi cer…

Mesaj peste timp -Poezia de duminica

Caragiale mesaj peste timpMesaj peste timp

de Corina Nica

Vezi, frate Caragiale, credeam că ştim de toate
Trăind momente, schițe, de tine zugrăvite.
Prezentul le întrece. A sa realitate
A depăşit cu brio poveştile citite.

În griji electorale s-au rătăcit cu toții,
Ne-au asfaltat trotuare cel mult pe jumătate,
Sub denumiri pompoase s-au afirmat nepoții
Solemn până la lacrimi, jurând ne dau pe spate.

La zile de oraşe vedem picioare goale
Sub zările-afumate de mici şi-alte fripturi,
La masa lor săracă privesc cei mulți a jale
Sătui de circ, vor lapte şi mierea din scripturi.

Se nasc evenimente plătite cu sudoare,
Parcări în loc de parcuri, roboți în loc de om,
Te miri că omenirea mai are loc sub soare,
Noi, frate Caragiale, mai zăbovim în somn?

În ordinea normală, s-ar cere să ne naştem
Măcar încă o dată şi să trăim firesc
Un fir întins al vieții, aşa cum nu cunoaştem
Pe plaiul fără vină, în neamul românesc.

Am creşte toți cu mamă, cu tată şi cu frate
(Ce n-ar munci în alte zări calde pentr-un ban),
Am învăța credința, în pace şi dreptate,
Iar frate pentru frate nicicând n-ar fi duşman.

Târziu sau prea devreme, ne stingem toți, ca proştii,
Trăind fără de scopuri sau țintă sau curaj,
Lăsând la alții pâinea pentru copiii noştri,
Of, frate Caragiale, prostia dă sevraj.

Binging inseamnă consum compulsiv,

ce inseamna bingingPrivesc zilele astea cum o idioțenie acaparează, iar, ochii și mințile miilor de tineri. #binging de la @vodafone. Parcă aș vorbi turco-chineză, parcă noi nu mai știm nimic în limba română.

Ce înseamnă binging?

Simplu, consum compulsiv (excesiv) de ceva.

De ce mă deranjează acest termen de binging?

Pentru că lucrez cu oamenii care își formează diferite dependențe, din ce în ce mai surprinzătoare.

Pentru că binging înseamnă exact acel consum excesiv într-o perioadă scurtă, prin care un utilizator oarecare de ceva poate deveni rapid dependent de acel  ceva. Și o să vă dau un exemplu, poate la extrem, dar elocvent.

Ai plecat în vacanță în Madrid, dai de o fătucă simpatică și pe aceeași lungime de undă cu tine. Și începe distracția! Faci #binging de sex, de alcool, de distracții, de droguri. Adică ți-o pui de 100 de ori în 10 zile, bei ca porcul 100 de litri de bere în 10 zile, spargi 3000 de euro în 10 zile, iar un cui sau bongul devin inutile, căci tu ești deja pe cocaină.

Felicitări, ai devenit o legumă, dar încă nu ai aflat. Și nu o spun doar eu. O spun miile de psihiatri și psihologi:

În accepţiunea sa clinică, binge nu se referă doar la o masă copioasă sau la o beţie oarecare – el descrie o blocare temporară a butonului de „stop“ din creier. Cineva care face binge-eating poate ajunge să mănânce conţinutul unui întreg frigider într-o singură noapte, un binge-drinker consumă alcool în cantităţi uriaşe, oprindu-se doar când starea de intoxicaţie îi răpune conştiinţa, continuând să consume imediat ce se va fi trezit, zile la rând. Dr. Eugen Hriscu

Citeste mai mult: adev.ro/o7guwu

Binging pentru banii tăi, tu nu contezi oricum!

Nu știu dacă în deșteptăciunea lor, cei de la agenția de publicitate s-au gândit serios la ce imagine aduce asupra Vodafone o astfel de campanie. Este la mintea cocoșului că această campanie publicitară nu are ca scop altceva decât să acapareze mii de tineri, care să forțeze părinții să plătească pentru ca ei să fie fericiți.

Sau hai să o spunem românește: Fă-i hatârul copilului tău și plătește-ne. Și mai pe scurt: Băi, prostule, dă banii încoace, că te-am șantajat emoțional prin folosirea minții și sănătății copilului tău. 

Binging este ceva extrem de negativ

Ce mi-ar place să văd acum acele familii „fericite” cum încep să folosească termenul de binging. Și știi de ce? Pentru că ar ajuta să realizeze comportamentul lor compulsiv.

Cum ar suna să spună tatăl: – Mă duc să fac binging de țuică!  (Adică: Mă duc să mă îmbăt criță la Vasile!)

Sau mama să spună: Mă duc să fac binging de shopping!  (adică: Dacă tactu se îmbată p**ă iar, eu mă duc să-i „sparg”toți banii!)

Sau alt membru al familiei: Mă duc să fac binging! (Adică mă duc să mi-o pun la greu, iar în pauză ne uităm la filme multe, nu mă suna tată!) Asta vă sună cunoscut de undeva?

Noi să fim sănătoși, că restul trece.

Stai, că de fapt, cel mic nu este sănătos, și trebuie tratat, așa că, tu, părinte cuminte, mai scoți bani din buzunar și începi o sesiune de terapie pentru dependența de telefon la Clinica Aliat Brașov. De fapt, de ce mă plâng, bingingul îmi aduce mie de muncă. Ar trebui să fiu bucuros, nu?