Incurajare – Poezia de duminica

Incurajare poezia de duminica

Incurajare

de Corina Nica

Poartă-mă cu tine -n trăiri inedite
Deschide prin mine prezent, viitor,
Adâncuri de timpuri acordă-mi, iubite,
Oglinzi de mistere așterne-mi covor.

Un plâns de copil desculţ mi-e minutul,
Mulţimea aleargă străină mereu,
Prin geamul cel spart a zburat tot trecutul
Zidită in vremuri rămân. Și mi-e greu.

Pierdut, ritualul iubirii se uită
In curtea nădejdii e astăzi pustiu
Nici gazde, nici oaspeţi azi nu mai ascultă
Un cântec, coloană a focului viu.

Atent la detalii pierzi toată savoarea ,
Nu știi descifra niciun simplu mesaj:
Nu anii contează, nici banii, nici calea,
Să ai inspiraţie și-un strop de curaj!

Poşta Română se mişcă greu. Din principiu

Posta Romana se misca greu

Poşta Română. Asocierea liberă este cea a scrisorilor şi înscrisurilor oficiale, trimise la o anumită dată sau înainte de o anumită dată, certificată prin acea ştampilă de pe plic. Dar …

Poşta Română se mişcă greu. Din principiu

O vizită la sediul central Poşta Română din Braşov m-a iluminat în privinţa câtorva lucruri. Prima dintre ele este că se mişcă greu nu pentru că nu ar putea să fie rapizi, ci pentru că … nu ştiu.

Scrisoarea pe care am pus-o azi la Poşta Română nu ă aştept să sosească la destinatar înainte de marţi (azi este joi!). De ce? Simplu. Mi-au spus direct că nu am ici o şansă să fie preluată înainte de ora 16. Deci ayi pică. Maine va fi pusă  pe una dintre maşinile care merg la destinaţia respectivă. Dar mâine este vineri, iar cum Poşta Română nu lucrează sâmbătă şi duminică, va fi trimisă către poştaşul ce va livra scrisoarea luni, iar acesta o va pune în cutia poştală a destinatarului marţi- Simplu, nu?

O să mă întrebaţi ce servicii mai rapide aş vrea de la Poşta Română pentru 1 leu. Aveţi dreptate. Serviciul de poşta este deja un serviciu conex prestaţiilor făcute de Poşta Română. Adică, eu am stat la coadă să pun un timbru pe care îl găsesc doar la ei. Şi erau în faţa mea multe persoane, pentru a efectua plăţi de facturi şi alte lucruri. Am ajuns eu la rând şi … nu. “Domnule, chiar dacă aşa scrie aici, ceea ce vreţi Dvs este la ghişeul 5 sau 10 (serios??? SAU??? Te hotărăşti, te rog, să nu mai stau de două ori la rând???)

Bun. Runda doi. De fapt, rândul doi. Ah, acum am de completat şi o hârtie de confirmare de primire. Completez şi … runda trei (desigur, între timp a servit alţi clienţi, deci eu trebuie să fiu atât de drăguţ să stau la rând. Iar!). Cea de la ghişeu este deja obosită şi preţ de 1 minut discută cu colega proaspăt venită (ce ghinion pe capul meu). Ah, da, deşi este tipărit pe plic, ea nu înţelege. Şi nu are e cu sedilă pe tastatură. Nici o problemă. 8,75 lei. What??? Sunt bucuros că nu mi-a dat cu x,78 de lei. Nu ştiu de ce!

  • Dacă tot sunt aici, preluaţi şi plicul acesta cu trimitere simplă, vă rog!
  • Ah, nu, aceea o puneţi în cutia poştală!

După atâta aventură la Poşta Română tac şi execut ordinele. Ştiţi voi, treaba aceea cu tac numai să terminăm. După care am surpriza aceea cu ora de preluare. Dar nu mă mai întorc la ghişeu. Deşi este ceva cu termen limită, prefer să arunc în cutia de la Poşta Română scrisoarea şi să plec acasă.

Poşta Română. Servicii lente. Din principiu, din păcate.

Giratoriile în Braşov funcţionează, fără bizoni însă!

Giratoriile, în noua lor formă, funcţionează chiar bine. Condiţia primordială este însă aceea ca bizonii să înveţe să conducă. Asta înseamnă să ştii să intri şi să ieşi dintr-un sens giratoriu, aşa cum scrie în carte.

În dimineaţa aceasta am stat puţin şi am observat cum poliţiştii au mult mai puţin de lucru, faţă de săptămânile trecute, când, destul de des, aceste sensuri giratorii se blocau la orele dimineţii. Ei bine, azi circulaţia a fost mult mai fluentă, cu excepţia cazurilor cu bizoni.

Astfel, unul cu BMW (cum altfel) s-a încadrat de pe prima bandă de coborâre pe … banda interioară, pentru a ieşi la următoarea pe prima bandă. Logic, nu? Un altul a intrat pe jumătate în sensul giratoriu, blocând două benzi. Iaraşi e logic.

Din păcate, doi din cinci şoferi de autobuze sunt în aceeaşi situaţie: nu ştiu cum să intre in sensul giratoriu! De pe banda de intrare, blochează prima bandă şi aşteaptă să poată intra direct pe a doua bandă. Nu este OK deloc, fluiditatea traficului are de suferit doar pentru că el nu are chef să tragă de volan mai mult. Căci despre asta vorbim, un traseu mai lung şi mai greoi pe care trebuie să îl facă, dacă rămâne pe prima bandă, aşa cum a intrat în sensul giratoriu.

Mai sunt acei “grăbiţi” care “aruncă” odraslele din maşină, oprind în sensul giratoriu, chiar şi pentru câteva secunde, pe prima bandă, pentru ca apoi să plece în trombă pe …. a treia bandă!

Şi mai sunt acele intersecţii unde, fiind mai multe benzi, dacă opreşti înainte de intersecţie pentru a orice, nu mai ai spaţiu şi timp să reintri pe o bandă de circulaţie care îţi convine ţie.

Per total însă, modificările recente fac ca sensurile giratorii să fie mai rapide şi mai sigure, putând spera deja la o călătorie mai neîntreruptă.

Tableta laptop Allview Wi10N: Windows 8 pe tableta transformbilă

Zilele trecute am făcut un tur de Braşov, printre altele ajungând şi pe la fabrica Allview, care, dacă nu ştiaţi, are şi un showroom “la faţa locului”. Surprizele au fost unele plăcute, de la deservire rapidă la deliciul ochiului şi minţii.

Tableta laptop Allview Wi10N cu Windows 8

Din multitudinea de telefoane şi tablete din showroom, mi-a atras atenţia în mod deosebit tableta  şi fratele mai mare .  De ce?

Cei ce lucrează mult în deplasare, şi sunteţi mulţi aceia, ştiţi cât de utilă este o tabletă. Şi cât de limitativă este acea tabletă, atunci când ai ceva de scris urgent. Ei bine, Allview a răspuns acestei doleanţe de avea totul la îndemână cu acest .

Practic, ai o tabletă de 10 inchi care are un fel de stand special conceput pentru a se transforma în laptop. Sună bine, nu? Această combinaţie răspunde acelei nevoi de a avea un laptop. Că are sistem de operare Windows 8, este o bonificaţie mai mult decât binevenită.

Are tot ce trebuie la partea de conexiuni, rezoluţie acceptabilă de 1280×800 px (fratele Impera I10G are 2048×1536 px), 1Gb de memorie RAM -2Gb la varianta Pro, 16 Gb spaţiu de stocare şi multe alte mărunţişuri. Poate ce ar mai fi fost bine, ar fi 3G

Bonificaţie ai şi pe partea de soft. Windows 8 este mai mult decât OK, dar ai şi Office 365 şi spaţiu de stocare în Cloud. Celelalte le vei descoperi atunci când te vei uita mai îndeaproape la .

Cum nu am recunoscut un Samsung Galaxy S5 replica

Cum recunosc un Samsung Galaxy S5 replica?

Sincer, cu greu. Aceste telefoane Samsung galaxz S5 false sunt atât de bine facute, încât îţi trebuie cunoştinţe destul de multe în tehnologie pentru a le recuoaşte falsitatea. Mai jos voi încerca să îţi dau câteva repere. penru a le recuoaşte şi tu.

Cum nu am recunoscut un Samung S5 replică

Ieri mi-a picat în mână un telefon frumuşel, la un preţ deloc de neglijat. Poate chiar preţul a fost cel care m-a pus în dubii. Este adus din Franţa, arată foarte bine, se mişcă destul de bine în aplcaţii, aşa că aveam toate motivele să cred că este un Smasugn Galaxy S5 original. Şi totuşi …

Telefonul fiind pe mâna unui copil vreo 3 săptămâni, micile gafe pe care le făcea telefonul, păreau să fie de la folosirea excesivă la care fusese supus săracul telefon.

Am început prin a mă uita la ferestrele informative de pe Samsung Galaxy S5. La capitolul memorie, aveam 16 Gb, toti ocupati de … aplicaţii!!! Bun. Reset la valorile de fabrică, nu? Ups, acest Samsung Galaxy S5 nu are aşa ceva. Curios! Restartez, intru in mod boot (apropo, pentru a aduce în mod boot un Samsung Galaxy S5, apeşi Home + Start + Volume Down -pe pagina oficială spune Volume Up) şi … surpriză. Meniul este în limba chineză! Dau căutare pe Google, găsesc ce trebuie să accesez şi resetez telefonul (vezi fotografia pentru a ştii ce trebuie să apeşi dacă vrei să resetezi un Samsung Galaxy S5 cu meniu in chineză). De aici mai departe am parte numai de surprize neplăcute. Laptopul nu recunoaşte nicicum un telefon Samsung Galaxy S5. ci un telefon Android MT55xx, iar după drivere îmi afişează un dispozitiv My HTC!

Cu ocazia acestei resetări, telefonul Samsung Galaxy S5 replică se transformă în ceva P5, fără serie de IMEI, fără alte descrieri tehnice obişnuite cu … 16 Gb de memeorie şi 1 Gb de memorie activă. Măi să fie!. Astfel că mă apuc să caut pe internet ce se întâmplă. Aflu că acel chip MT55xx este cea folosit la replici de telefoane mobile, în special Samsung Galaxy S5, ansamblate în RPC (Republica Populară China), performanţele fiind destul de bune.

Tot ceea ce vezi este foarte bine copiat de la original. Însă, ai o aplicaţie deranjantă care stă tot timpul pe ecran. Ăsta este primul mare semn. Al doilea este camera, are vreo 4 Mpx, şi nu funcţionează acel meniu de şedinţe foto. LED-ul de la bliţ este galben, nu alb. Meniul este destul de sărac, fără multe din aplicaţiile clasice de la Samsung (asta presupune să cunoşti cât de cât telefoanele Samsung).

Concluzia este clară, am de-a face cu un Samsung S5 replică, foarte bine făcută, care poate trece liniştit drept Samsung Galaxy S5 original liniştit, privit prin ochii unui necunoscător.

Samsun Galaxy S5 replica cu o aplicatie nedorta mereu pe ecran

Samsun Galaxy S5 replica cu o aplicatie nedorta mereu pe ecran

 

Samsun Galaxy S5 meniul de boot in chineza. De aici resetezi la setari de fabrica.

Samsun Galaxy S5 meniul de boot in chineza. De aici resetezi la setari de fabrica.

Anunt privind functionarea portalului pentru promovarea participarii la programele formării profesionale continue in domeniul medico-social

Brasov, mai 2015

 

 

Anunt privind functionarea portalului pentru promovarea participarii la programele formării profesionale continue in domeniul medico-social

 

 

 

Proiectul “PRO-SANATATE – Creșterea accesului angajaților din sistemul medico-social din Romania la programele de formare profesională continuă” este cofinanţat din Fondul Social European – Investeşte în Oameni! prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi implementat, în perioada 24 aprilie 2014 – 23 octombrie 2015, de către Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică, CATALACTICA în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România și Fundația pentru Recuperare, Integrare și Promovare Socială ECHOSOC. Obiectivul general al proiectului il reprezinta cresterea nivelului de calificare pentru 2520 de angajati necalificati si/sau cu un nivel scazut de calificare din domeniul medico-social din cele 8 regiuni de dezvoltare din Romania, contribuind la facilitarea/imbunatatirea accesului si participarii la programe de formare profesionala continua (FPC). Grupul tinta al proiectului este format din angajati necalificati (cu varste intre 18 si 64 de ani) pentru domeniul in care lucreaza sau cu un nivel scazut de calificare, din cele 8 regiuni de dezvoltare: Nord –Est: Bacau, Sud-Est: Buzau, Constanta, Vrancea, Tulcea; Sud-Muntenia: Prahova; Sud – Vest Oltenia: Olt; Vest: Arad, Hunedoara, Timis; Nord- Vest: Cluj, Maramureș, Satu-Mare; Centru: Alba, Brasov, Mures; Bucuresti-Ilfov: Bucuresti, Ilfov

Prin participarea la acest program de formare profesională continuă  a angajatilor necalificati si/sau cu un nivel scazut de calificare (cu varste intre 18 si 64 de ani) pentru domeniul medico-social in care lucreaza au fost vizate în general următoarele beneficii: îmbunătăţirea nivelului de calificare a forţei de muncă, dezvoltarea competenţelor profesionale,  creşterea oportunităţilor de accesare a altor posturi şi de avansare în cadrul pieţei muncii, asigurarea stabilităţii postului, precum şi creşterea accesului la metode alternative moderne de formare continuă, conţinuri şi metode adecvate specificului grupului ţintă şi priorităţilor actuale în domeniul medico-social.

In acest context, in cadrul proiectului s-a creat si se asigura functionarea portalului pentru promovarea participarii la programele formarii profesionale continue in domeniul medico-social. Portalul asigura atât vizibilitatea proiectului cât şi informarea grupului ţintă şi oferirea accesului direct la materialele elaborate în cadrul proiectului. De asemenea, portalul conţine informaţii relevante despre proiect şi rezultatele acestuia, facilitând instruirea grupului tinta (consilierea si orientarea profesionala) şi comunicarea cu potenţialii parteneri. Astfel, platforma electronica se constituie intr-un mijloc util de informare şi dezvoltare profesională pentru cei aflaţi în căutarea unui stagiu de practica sau interesaţi în dezvoltarea carierei, precum şi pentru specialiştii din domeniul medico-social. Platforma electronica este structurata in cadrul a patru dimensiuni principale ce reprezinta de fapt procesul gradual prin care beneficiarii iau contact cu activitatile proiectului: beneficiile participarii la programele de formare profesionala continua; etapele specifice furnizarii serviciilor de informare si consiliere profesionala; derularea programelor de formare profesionala continua; beneficiile programelor formarii profesionale pentru angajatori si angajati. Autentificarea utilizatorilor in portalul Pro-sanatate se face pe baza de user si parola, sens in care prin intermediul portalului, se va contribui la cresterea nivelului de calificare pentru 2520 de angajati necalificati si/sau cu un nivel scazut de calificare din domeniul medico-social din cele 8 regiuni de dezvoltare din Romania, contribuind la facilitarea / imbunatatirea accesului si participarii la programe de formare profesionala continua (FPC).

La nivelul judetului Brasov, pana in prezent s-au inregistrat un numar de 140 persoane informate si consiliate profesional, s-au finalizat un numar de trei cursuri de formare profesionala de nivel 1 si se afla in derulare alte doua cursuri de formare profesionala ce se vor finaliza in 05 august 2015 si respectiv 21 octombrie 2015.

 

 

 

Pentru informații suplimentare:

Ileana Pia LOPACI – Coordonator local campanii

Mobil: 0744 51 85 39, email: lopaci_pia@yahoo.com

 

Gabriela CERCEL  – Expert Informare, consiliere si orientare profesionala,

Mobil: 0768631306, email: cercelgabriela@yahoo.com

 

Adresa corespondență Filiala Brasov: Str.Muresenilor nr.5, Brasov, cod postal 500122