Mesaj peste timp
de Corina Nica
Vezi, frate Caragiale, credeam că ştim de toate
Trăind momente, schițe, de tine zugrăvite.
Prezentul le întrece. A sa realitate
A depăşit cu brio poveştile citite.
În griji electorale s-au rătăcit cu toții,
Ne-au asfaltat trotuare cel mult pe jumătate,
Sub denumiri pompoase s-au afirmat nepoții
Solemn până la lacrimi, jurând ne dau pe spate.
La zile de oraşe vedem picioare goale
Sub zările-afumate de mici şi-alte fripturi,
La masa lor săracă privesc cei mulți a jale
Sătui de circ, vor lapte şi mierea din scripturi.
Se nasc evenimente plătite cu sudoare,
Parcări în loc de parcuri, roboți în loc de om,
Te miri că omenirea mai are loc sub soare,
Noi, frate Caragiale, mai zăbovim în somn?
În ordinea normală, s-ar cere să ne naştem
Măcar încă o dată şi să trăim firesc
Un fir întins al vieții, aşa cum nu cunoaştem
Pe plaiul fără vină, în neamul românesc.
Am creşte toți cu mamă, cu tată şi cu frate
(Ce n-ar munci în alte zări calde pentr-un ban),
Am învăța credința, în pace şi dreptate,
Iar frate pentru frate nicicând n-ar fi duşman.
Târziu sau prea devreme, ne stingem toți, ca proştii,
Trăind fără de scopuri sau țintă sau curaj,
Lăsând la alții pâinea pentru copiii noştri,
Of, frate Caragiale, prostia dă sevraj.