Independenţa presei româneşti: 22 de copii omorâţi şi nici o ştire

22 de copii omoriti

22 de copii omoriti

De ore bune curge pe canalele de ştiri din întreaga lume o stire şocantă: 22 de copii şi 6 adulţi au fost omorâţi cu sânge rece într-o şcoală din Connecticut. Nu stau acum să dau detalii, căci de mâine va urla peste tot vocea câte unui prezentator irita(n)t şi revoltat, ce prezintă amănunte despre această tragedie.

Pe lângă ceea ce s-a întâmplat m-a şocat şi altceva. Presa românească a amorţit şi nu a prezentat nimic timp de ore întregi. CNN este sursa mea de ştiri şi acum o să înţelegeţi şi de ce. Pur şi simplu pare că această ştire s-a blocat pe biroul unui mogul al presei, ce nu a putut fi contactat. Nu găsesc nici o alt explicaţie logică a lipsei de reacţie de pe canalele de ştiri româneşti. Şi atunci vine următoarea întrebare: Este cenzurată presa românească de către un singur om? Cum adică este cenzurată presa? Multe întrebări, puţine răspunsuri.

Au fost şi alte ocazii în care am observat întârzieri nepermise în presa românească (vezi 22 îngeri au plecat în Rai), dar nu am dorit să subliniez întrebarea atunci. Astăzi însă, mi s-a părut că au exagerat cu cenzurarea ştirilor. Pentru că toţi suntem părinţi şi toţi suntem copii. Şi oricât de şocantă să fie stirea, nu doresc să selecteze altcineva pentru mine. Tu eşti acolo şi îţi plătesc abonament să îmi prezinţi cele mai proaspete ştiri, nu să gândeşti în locul meu. Şi, nu, nu accept astfel de manipulări. Pentru cârcotaşi, un exemplu apolitic şi neutru din multe puncte de vedere: despre un cutremur din România. Concret, a fost atunci o lipsă de informaţii de aproape 2 ore, ce a fost constatată de mulţi bloggeri

Adunate una câte una, primesc un rezultat ce mă face să am mari îndoieli cu privire la independeţa presei româneşti. Şi nu pentru că sunt eu prea exigent, ci pentru că este ceva trist şi real. Independenţa presei româneşti pare să nu mai existe, în adevăratul sens al cuvântului independenţă.

Atentie la termenul “termen limita” …

In seara aceasta, spre rusinea mea, am mai invatat o lectie destul de dura. Ce inseamna termen limita.
In fotografia alaturata vezi niste termene limita: pana la 2012-10-10 12:00 AM. Asta inseamna, de fapt, 2012-10-09 23:59 PM. Ei bine, am notat data de 10, dar nu am fost destul de atent la acel AM.
Consecinta: o mica penalizare, gratuita. Neatentie sau capcana? Nu stiu, dar ce stiu este ca marile magazine profita de aceasta greseala “umana”. 9,99 nu este 10!
Stiu, aceasta greseala nu ar fi trebuit sa o fac, caci am avut indeajuns intre cele doua intervale, dar cei dezorganizati si “comozi” folosesc aproape intotdeauna termenul limita.

Ziceam doar …

Spune ceea ce gandesti, fii creativ si nu incerca sa faci spamming. Continutul bogat si la subiect al comentariului te poate pastra aici. Multumesc!

Cafea, maşini şi vise (SB2012)

Toyota Avensis, cafea si vise

Cafeluţa de seară (înlocuitorul berii, căci nu beau), o servesc, în general, la o terasă, în compania prietenilor. În seara aceasta nu a fost nici o excepţie, m-am întâlnit cu unul dintre ei, ne-am băut cafelele, ne-am pus la zi cu ultimele ştiri şi, mai ales, cu ultimele dedesubturi ale întâmplărilor din ultimele zile. Pentru că toate lucrurile au, în general, şi un aspect ascuns, pe care mulţi nu îl observă sau nu îl ştiu.
Ei bine, acest prieten, remarcabil, aş spune eu, mă face să gândesc logic şi rapid, prin puţine cuvinte, spuse cum trebuie şi când trebuie. Experienţa lui de viaţă mă face să mă simt bine în aceste discuţii. Nu facem economie de cuvinte ci doar comunicăm eficient. Faptul că ne ajunge timpul unei cafele pentru asta este confirmarea acestui lucru. Şi încă ceva, pentru care spun că este remarcabil. Promptitudinea cu care rezolvă treburile (şi mai ales problemele, când rămân blocat în mărunţişuri). Bine-nţeles, mai sunt multe alte lucruri ce le-aş putea spune, dar v-am promis cafea, maşini şi vise.

Dacă ar fi să îi fac cadou o maşină, cred că, din punctul meu de vedere, maşina care i-ar “trăda” calităţile de prieten ar fi Toyota Avensis. Ajunge să priveşti acea maşină pentru a înţelege multe. Şi o să înşirui aici câteva cuvinte care sunt trăsături comune: promptitudine, eficienţă, comunicare, spaţiu, locul potrivit, timpul potrivit. Bine-nţeles, mai sunt alte trăsături comune între ei doi, pe care nu le-am menţionat. Şi, da, cine cunoaşte această maşină şi acest prieten, mi-ar da dreptate.
Cum de-altfel, a făcut-o şi el. Pe drum înspre casă am mers pe jos, şi, printre altele, am menţionat şi capitolul maşini. El a înşiruit trei maşini ce i-ar place: o maşină sport (cine nu ar vrea), Toyota Avensis şi încă o maşină. La tot restul, a avut câte ceva ce nu îi plăcea. Ceea ce m-a făcut să mă gândesc că nu am greşit când am spus că maşina care l-ar caracteriza perfect ar fi Toyota Avensis.

Doar că … rămâne un vis, căci amândoi suntem bugetari de România.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2012

Spune ceea ce gandesti, fii creativ si nu incerca sa faci spamming. Continutul bogat si la subiect al comentariului te poate pastra aici. Multumesc!

O zi din viața unei mame

 O zi din viața unei mame. Guest post by
Corina Nica

5.30. Sună disperat ceasul de pe telefon. Deschid ochii și mi se succed în minte foarte multele sarcini pentru ziua de azi, luni, 8 octombrie 2012. Oglinda nu-mi e foarte bună prietenă dimineața asta, îmi arată o necunoscută brună (până ieri am fost blondă și mi-am schimbat brusc culoarea pentru că starea de ieri nu se potrivea cu un păr blond, dar cea de azi nu se potrivește cu unul închis la culoare).
Am cinci minute pentru pregătirea pentru o zi nebună: spălat, îmbrăcat, pregătit tot ce trebuie să iau cu mine la serviciu. Bineînțeles, halatul de asistentă pe care l-am călcat ieri a folosit copiilor pentru a face un steag alb în timp ce se jucau ieri seară, pe când eu eram aproape în comă de oboseala plimbărilor de week-end care ar trebui să-i obosească pe micuți, nu pe părinți, dar nu întotdeauna lucrurile iau întorsătura pe care o aștepți.
Ca un robot aleg șervețelele, cutiuțele pt pachețelele pentru școală. Pun mâncărica în ele, ceaiul fierbe, oușoarele dau în clocot, masa se acoperă de bunătăți pentru cei doi prințișori.
Până se răcesc diferitele preparate, alerg ca Speedy Gonzales prin casă să iau de pe umeraș cele două uniforme, cămășuțele proaspete și cravatele roșii. Dau drumul tare la desene animate! (altfel nici o șansă să trezesc tineretul să meargă la școală.)  Andrei mârâie ceva despre nu știu ce test la română despre vocabularul fundamental, Matei se deprinde cu greu de pijamale și nu-i place apa așa de dimineață.
În clipa în care primele înghițituri ajung în stomăcel casa se umple de bucurie. La Mateiaș e garantat! Cum se hrănește, cum începe să râdă fericit. Și pentru că e molipsitor, și Andrei se hlizește imediat. Urmează verificarea băieților: au cheie?, au carnetul de note?, arată bine uniformele?, sunt pantofiorii făcuți?, apa din ghiozdănel e proaspătă? , etc.
Încropesc un machiaj în grabă, caut în disperare cheile și geanta (pe care o schimb în funcție de hainele zilnice, motiv veșnic să-mi pierd lucruri neimportante cum ar fi portofelul, actele, cheile), părăsesc casa într-un vârtej, nu înainte de a aminti copiilor să încuie ușa când pleacă la școală.
Mașina nu vrea să plece. A mers John, soțul meu, ieri cu ea și a uitat să oprească farurile. Pornesc voinicește pe jos. Îmi plac diminețile. Ajung la serviciu după ce mă îmbrățișez cu toată lumea pe drum – așa e într-un orășel mic, toți ne cunoaștem.
În sfârșit la muncă. Ce bine! E liniște, curățenie. Pe la 8 se înfurie treaba. Muncă, muncă, muncă… Iar e ora 15. A mai trecut o zi. Plec acasă în grabă. John e cu copiii noștri și încă vreo doi – niciodată nu pot să-mi refuz prietenele. Pe drum mai cumpăr diverse alimente, ajung cocoșată acasă dar fericită că vin cu de toate la copii. Matei cotrobăie fericit prin plase după acadele, Andi mă întreabă ultimele probleme îngrozitoare de fizică.
John vrea la plimbare. Mâncăm toți și plecăm la plimbare. La cinci am o ședință importantă. La șapte am ședință de redacție pentru ziarul local. Între ședințe pun masa, strâng masa, facem teme, mă machiez din nou și vin, plec, vin, plec, John arată ca după schimbul III, pentru că așa și este, ba îl mai solicită și mama lui să-i bată mâine covoarele. Copiii sunt mari și deștepți, slavă Domnului că știu și singuri să meargă la Casa de Cultură la dansuri și chitară, astfel că toți patru avem traiectorii proprii și fără să depindem unii de alții.
Vine seara. Binecuvântata seară. Baie la copii, control la ghiozdane, verificarea unghiilor și retragerea în camere. Povestea unui gândăcel, curiozități din lumea animalelor, cum să trăim sănătos, Guliver în țara piticilor.
John mă privește frumos, ca acum 20 de ani când ne-am cunoscut. E cel mai bun tătic din lume și soț. Ne luăm de mână și ne ducem în camera noastră.
O zi din viața unei mame

O zi din viața unei mame

5.30. Sună disperat ceasul de pe telefon. Deschid ochii și mi se succed în minte foarte multele sarcini pentru ziua de azi, luni, 8 octombrie 2012. Oglinda nu-mi e foarte bună prietenă dimineața asta, îmi arată o necunoscută brună (până ieri am fost blondă și mi-am schimbat brusc culoarea pentru că starea de ieri nu se potrivea cu un păr blond, dar cea de azi nu se potrivește cu unul închis la culoare).

Am cinci minute pentru pregătirea pentru o zi nebună: spălat, îmbrăcat, pregătit tot ce trebuie să iau cu mine la serviciu. Bineînțeles, halatul de asistentă pe care l-am călcat ieri a folosit copiilor pentru a face un steag alb în timp ce se jucau ieri seară, pe când eu eram aproape în comă de oboseala plimbărilor de week-end care ar trebui să-i obosească pe micuți, nu pe părinți, dar nu întotdeauna lucrurile iau întorsătura pe care o aștepți.

Ca un robot aleg șervețelele, cutiuțele pt pachețelele pentru școală. Pun mâncărica în ele, ceaiul fierbe, oușoarele dau în clocot, masa se acoperă de bunătăți pentru cei doi prințișori.

Până se răcesc diferitele preparate, alerg ca Speedy Gonzales prin casă să iau de pe umeraș cele două uniforme, cămășuțele proaspete și cravatele roșii. Dau drumul tare la desene animate! (altfel nici o șansă să trezesc tineretul să meargă la școală.)  Andrei mârâie ceva despre nu știu ce test la română despre vocabularul fundamental, Matei se deprinde cu greu de pijamale și nu-i place apa așa de dimineață.

În clipa în care primele înghițituri ajung în stomăcel casa se umple de bucurie. La Mateiaș e garantat! Cum se hrănește, cum începe să râdă fericit. Și pentru că e molipsitor, și Andrei se hlizește imediat. Urmează verificarea băieților: au cheie?, au carnetul de note?, arată bine uniformele?, sunt pantofiorii făcuți?, apa din ghiozdănel e proaspătă? , etc.

Încropesc un machiaj în grabă, caut în disperare cheile și geanta (pe care o schimb în funcție de hainele zilnice, motiv veșnic să-mi pierd lucruri neimportante cum ar fi portofelul, actele, cheile), părăsesc casa într-un vârtej, nu înainte de a aminti copiilor să încuie ușa când pleacă la școală.

Mașina nu vrea să plece. A mers John, soțul meu, ieri cu ea și a uitat să oprească farurile. Pornesc voinicește pe jos. Îmi plac diminețile. Ajung la serviciu după ce mă îmbrățișez cu toată lumea pe drum – așa e într-un orășel mic, toți ne cunoaștem.

În sfârșit la muncă. Ce bine! E liniște, curățenie. Pe la 8 se înfurie treaba. Muncă, muncă, muncă… Iar e ora 15. A mai trecut o zi. Plec acasă în grabă. John e cu copiii noștri și încă vreo doi – niciodată nu pot să-mi refuz prietenele. Pe drum mai cumpăr diverse alimente, ajung cocoșată acasă dar fericită că vin cu de toate la copii. Matei cotrobăie fericit prin plase după acadele, Andi mă întreabă ultimele probleme îngrozitoare de fizică.

John vrea la plimbare. Mâncăm toți și plecăm la plimbare. La cinci am o ședință importantă. La șapte am ședință de redacție pentru ziarul local. Între ședințe pun masa, strâng masa, facem teme, mă machiez din nou și vin, plec, vin, plec, John arată ca după schimbul III, pentru că așa și este, ba îl mai solicită și mama lui să-i bată mâine covoarele. Copiii sunt mari și deștepți, slavă Domnului că știu și singuri să meargă la Casa de Cultură la dansuri și chitară, astfel că toți patru avem traiectorii proprii și fără să depindem unii de alții.

Vine seara. Binecuvântata seară. Baie la copii, control la ghiozdane, verificarea unghiilor și retragerea în camere. Povestea unui gândăcel, curiozități din lumea animalelor, cum să trăim sănătos, Guliver în țara piticilor.

John mă privește frumos, ca acum 20 de ani când ne-am cunoscut. E cel mai bun tătic din lume și soț. Ne luăm de mână și ne ducem în camera noastră.

 

 

 

Merge WTA.ro? Sau nu merge WTA.ro?

Merge WTA.ro? Sau nu merge WTA.ro? Asta este intrebarea…

 Lasand gluma la o parte, se pare ca aceasta problema de pagina dureaza de cateva zile bune, iar pe forumuri am vazut intrebari multe, dar nu si raspunsuri. Nimic oficial pana la ora asta, se pare.

Stiti voi ceva?

Spune ceea ce gandesti, fii creativ si nu incerca sa faci spamming. Continutul bogat si la subiect al comentariului te poate pastra aici. Multumesc!