Infirmiera someră și dezinfectantul Hexi Pharma Co SRL

În tot scandalul acesta al dezinfectanților diluați văd tot felul de cifre de spitale care au folosit dezinfectantul Hexi Pharma, dar nu văd nimic scris despre cei care lucrează direct cu el. Ca orice om normal la cap, știu că aceste substanțe nu ajung să dezinfecteze direct salonul, patul, lenjeria de pat și îmbrăcămintea de spital (nici chiar al celor de la #colectiv). În spatele lor sunt niște manipulanți, acele infirmiere care lucrează cu ele și a căror slujbă și competență a fost pusă la grea îndoială de către șefii lor direcți.

 

Câte infirmiere sunt șomere din cauza dezinfectanților?

Orice spital din România își face periodic control pe partea de infecții nosocomiale. E un fapt. Că acele situații nu ajung pe hârtie, este iar o treabă logică, se rezolvă pe interior, căci altfel se pierde finanțarea de la stat și din categorisirea spitalului. Și atunci treci la control sever al infirmierei care a avut ghinionul să lucreze pe salonul infectat. Și s-ar putea ca infirmiera respectivă să fie șomeră chiar înainte de a fi băgată lampa cu ultraviolete și salonul dezinfectat la sânge. Sunt sute de infirmiere și preparatori care au avut „onoarea” de a le fi pusă la îndoială munca și integritatea, din cauza acestor oameni inconștienți de la #HexiPharma.

Procedurile de curățenie și dezinfecție sunt foarte clare, nu sunt ușoare, presupun muncă multă și conștiinciozitate. Iar infirmiera respectivă are un șef direct, asistenta-șefă de secție, iar acele buletine de analiză ale microbiologului spitalului nu trec, în general, mai sus de ea. Se rezolvă local. Cu o dezinfecție la sânge a secției și cu pedepsirea infirmierei „proaste” și „inconștiente”.

Dacă este să vorbim de cifre și pagube, aș vrea ca cei de la Inițiativă pentru România să facă o cercetare numărului de victime directe, număr de pacienți posibili infectați, număr de infirmiere care și-au pierdut locul de muncă, impactul unor „mici scandaluri” asupra spitalului în care s-a întâmplat și asupra medicilor și personalului. Acestea sunt victimele directe ale dezinfectanților diluați, nu cifrele (imense, ce este drept) date pe ele. Da, condițiile în care s-a putut perpetua acest lanț al dezinfectantului diluat este o întrebare demnă de cercetat, dar ea durează și vă veți opri, pentru că nu există hârtia mult dorită care să aducă dovezi concrete.

Dar noi să fim sănătoși. Ah, stai, că aici e iar problemă de dezinfecție!

Ultima noutate în scandal (pentru că tot vreți să știți ce se va întâmpla): A sosit buletinul de analize a dezinfectantelor Hexi Pharma la Ministerul Sănătății și nu numai că sunt în concentrație normală, dar conțin și zeci de mii de euro nediluați!

P.S. Infograf al infecțiilor din România!

Victimele dezinfectantelor Hexi Pharma de pana acum

Victimele dezinfectantelor Hexi Pharma de pana acum

Western Union sambata in Brasov, aventura curata

Serviciile Western Union nu trebuie sa ti le prezint, sunt servicii fara de care nu poti trai. Sunt scumpe, dar sunt rapide. In schimb, ….

Western Union sambata in Brasov, aventura curata

Ghiseu Western Union sambata in Brasov este greu de gasit. Zilele trecute am avut nevoie de asa ceva, astfel ca m-am pornit la drum. Am inceput prin a cauta pe internet: “Western Union sambata Brasov”. Rezultate frumoase, pe internet, cel mai des raspuns: Raiffeissen Bank. Program si sambata pana la ora 17,30. Cateva alte rezultate, dintre care mi-am notat doua.

Western Union sambata in Brasov, realitatea!

Inarmat cu bilet de parcare, purced la sediul central al Reiffeissen Bank. Nope! Inchis. Program de sambata duminica scris pe usa pentru agentia de la Carefour si Kaufland. Care? Cum care? Ei te-au lamurit. Acolo! Bun!

Merg in Piata Sfatului. Acolo oamenii intra in sediul Raiffeissen, asa ca este bine. Intru si … atat. Un bancomat, restul inchis. Teapa!

Western Union sambata in Brasov, la casa de schimb valutar

Am traversat tot centrul Brasovului in cautarea unui punct Western Union deschis sambata. Rezultat zero. Dupa indelungi cautari dupa acel semn distinctiv Western Union, gasesc pe Republicii o casa de amanet/schimb valutar unde, spre surprinderea mea, au si ghiseu Western Union. Am reusit sa realizez tranzactia destul de rapid, fata  nu este de azi, de ieri acolo, stie sa lucreze rapid. Iar programul lor este de la 9 la 21 si sambata si duminca.

Western Union sambata in Brasov, reclama falsa Raiffeissen

In definitiv, am rezolvat problema, insa am ramas cu un gust amar. Inca o data am constatat ca gigantii tranzactiilor monetare cu populatia isi fac reclama falsa a nu stiu cata oara. Sa spui ca ai program pentru asa ceva, sa spui unde si sa nu fie adevarat este lupta pentru imagine de atotstiutor in detrimentul celui ce foloseste serviciile bancare. Da, mi-ar fi fost la indemana sa fie deschis, caci puteam tranzactiona direct cu cardul, dar ei : “Nu, azi nu lucrezi cu noi”. Imi ramanae ca luni sa merg iar incolo si sa termin treaba inceputa sambata. Alt drum, alta distractie. Si nu ma intreba ce treaba am eu online.

Ideea ramane aceeasi: Western Union sambata in Brasov este ceva greu de realizat. Cauta si vei gasi pare sa fie principiul.

De ce nu-mi spune că …

De ce nu-mi spune ....De ce nu-mi spune că … ține la mine? De ce nu-mi spune că … mă doreşte? De ce nu-mi spune că  …. mă iubeşte? Întrebări fără răspuns, motiv principal de îngrijorare şi de melancolie. În cel mai rău caz, motiv de depresie. Dar …

De ce nu-mi spune …

Dacă vrei o listă de motive, nu vei găsi. Dar dă-mi voie să te întreb: de ce nu îi spui? Crezi că tu trebuie să taci și să aștepți până face el pasul acela? Sau că numai el este îndreptățit să spună primul? Să punem degetul pe rană! Crezi că vei fi catalogată drept curvă dacă îi spui ceea ce simți? Nu? Atunci nu ai curajul să spui ceea ce te roade? Aha, deci nu ești destul de hotărâtă ce vrei. Dar ai pretenția ca altul să știe ceea ce tu nu știi. Frumos. În tot jocul acesta al comunicării și al compatibilității (căci despre asta discutăm aici), vina o are exact persoana care nu este vinovată.

Să fiu sincer, nu îmi plac fetele care nu știu să spună ce vor. Fie că îți e foame, sete, sau tocmai ai chef de plimbare, nu te voi ajuta să le faci, dacă nu deschizi gura să-mi zici ce ai vrea. Și ca orice om normal, voi face excepție doar atunci când același lucru îl doresc și eu. în rest … Cu “așa de nu știu cum” vei sta mult și bine, și nu numai lângă mine. Dacă este să nu îmi placă ceva la o fată, este faptul de a nu comunica deschis, ci prin jocul de-a ghicește ce vreau eu.

De ce nu-mi spune că îi plac?

Pentru că simpatia și plăcerea se simt, nu se spun decât la lumina lumânării, pentru a adăuga, subliniez, a adăuga volum momentelor de romantism. În rest, este un gest inutil, în general, menit să te împaci tu cu tine însuți, să crezi ceea ce nu vrei să crezi singură. Îți place de el, vorbiți și este evident acest lucru. Dar aștepți să îți spună el că îi ești simpatică. Nu mai fi ipocrită, jocul sublim făcut până atunci este stricat de momentul tău de așteptare. Nu toate lucrurile trebuie spuse pe nume, dar se poate face dacă tu dorești acest lucru. Dar asta înseamnă că tu trebuie să spui lucrurilor pe nume, pentru că vrei să le dai un nume!

Mai este cazul în care nu îi placi. Este doar jocul hormonilor, jocul vânătorului și al vânatului. Jucăria sexuală ce şi-o doreşte pentru la noapte. Deși în acest caz s-ar putea să auzi că îi placi. Pentru că asta îl ajută să te  destabilizeze și să devii vânatul lui. Și uite așa, colectionezi numai relații neserioase, ce îți vor lăsa multe sechele și care te vor face să spui că bărbații sunt neserioși.

De ce nu-mi spune că mă iubește?

Sunt sigur că dacă ai ajuns la stadiul în care apare întrebarea aceasta, nu numai că te iubește, dar o și face să simți acest lucru. Doar că … în preocuparea ta de a răspunde la întrebarea: “De ce nu-mi spune că mă iubește?”, nu ai timp să observi acele gesturi. Încercarea ta de a scoate cu forța (să fim realiști, în general este doar un joc de voință, gen “Eu vreau să aud acum că mă iubești”) se lovește, în mod absolut natural, în încăpățânarea lui. Ții minte cum te forța mama să o pupi când mergeai la școală sau în diverse momente, ce-ți păreau nepotrivite pentru un astfel de gest? Ei, bine, acele momente sunt cele pe care le scoți atunci când forțezi lucrurile, deci nu vei obține un rezultat, ci odar o amăgire. Nesiguranța ta nu este și nesiguranța lui. El poate să te iubească, dar tu să-ți creezi un complex de convingere că nu te iubește, să te desparți chiar, și să fie complet vina ta. O astfel de încăpățânare de a auzi un nume standard acelui sentiment te poate face să pierzi totul.

Și, da, ce te reține să spui tu că îl iubești? Să strigi îm gura mare, în fața tuturor, nu face decât să arate cât de nesigură ești pe tine și pe iubirea ce i-o porți. Și iar, problema este la tine în ogradă.

De ce nu-mi spune ce vrea?

Eh, aici deja vorbim despre altceva. De cele mai multe ori el îți spune ce vrea, dar nu vrei să accepți sau să auzi. Dacă vrea ceva ce ție nu îți place, îți va sugera acest lucru, iar tu vei reacționa pe măsura … scorpiei din tine. Scuze dacă sună dur, dar asta este adevărul. Dacă într-adevăr știi ce este iubirea, îi vei satisface acel capriciu care, de cele mai multe ori nu te implică pe tine personal. Un meci, o bere cu prietenii ori chiar o plimbare singuratică pe marginea pădurii. Toate sunt normale și au o logică bine definită. Meciul trebuie savurat, fără întreruperi gen pâine, gunoi, covor sau discuția ta cu vecina X sau prietena Y. Berea cu acel prieten care ție nu îți place nu înseamnă lipsă de iubire, ci doar devotament în fața ambilor, de aceea vrea să nu mergeți împreună la bere. Iar plimbarea pe marginea pădurii … liniștea ce nu ești în stare să i-o oferi!

De ce nu-mi spune că … Pentru că ori nu ești tu îndeajuns de hotărâtă ce vrei de la tine și el, ori ești prea pretențioasă și te ascunzi de propriile eșecuri. Dacă trebuie să mergi la toaletă sau la prietena X, ești destul de hotărâtă, dar când trebuie să te confesezi, nu. Și tot el este vinovat? Hai să fim serioși!

Bugetarii să scuipe sânge … birocratic

Bugetarii să scuipe sange ... birocratic

Falsa perceptie incetatenita, dusa la extrem. Sursa foto: Facebook

Bugetarii să scuipe sânge … birocratic!- asta pare să fie noua politică a celor de sus. Peste tot unde mă uit, văd tot felul de acţiuni de corectare a unor probleme funcţionale, ceea ce este bine. Ca să funcţioneze ceva bine, trebuie şi muncă. Şi totul trebuie să apară pe hârtie, căci aşa se poate controla cel mai uşor.

Şi aici intervine partea dureroasă. Verba volant, scripta manent. Şi ştim asta de mii de ani. Doar că … Mulţi dintre cei ce lucrează în sistemul bugetar, oricare compartiment ar fi acela, au specializări pe anumite meserii. Şi cu toată birocraţia de ayi, nu mai contează care este aceea. Trebuie să ai cunoştiinţe de operare calculator şi …. cam atât. Pentru că timpul tău de lucru a devenit mult prea preţios celui ce vine în control, şi cum el trebuie să vadă o transparenţă totală (A.K.A -să termine mai repede, căci el este controlul, ce naiba!), munca ta devine birocratică. Angajări nu se mai fac, iar pe lângă munca ta pe care ai specializarea, ai de făcut şi cea de secretară. Şi nu este deloc OK.

Am privit un pic în mai toate domeniile bugetare şi peste tot este acelaşi aspect. Informatizare făcută la greu, la apelul bocancilor, cu softuri ce nu sunt specializate (ale căror tehnicieni ori nu fac faţă, ori nu le pasă în ce condiţii lucrează utilizatorul final), oboseală cronică acumulată de tot mai multele pretenţii birocratice . şi multe alte aspecte negative. Aud tot mai des oameni care se bucură că ies la pensie (anticipată, bine-nţeles, dar pare logic ca la acea vârstă să nu ţină pasul cu tehnologia), oameni care pleacă în străinătate la muncă (da, nu e totuna că lucrezi pentru 800 de lei sau pentru 800 de Euro), chit că munca de acolo este muncă (şi nu birocraţie), şi oameni care preferă să stea acasă, în şomaj şi să mai ciupească câte ceva din munca la negru. Dar toate astea nu sunt nici observate şi nici nu prezintă interes clasei conducătoare. Mai nou, am observat că sunt unii patroni care au pretenţia de a rezolva şi munca birocratică de către muncitorul de rând.

Dacă vreţi argumente concrete de ce am spus atât de drastic: Bugetarii să scuipe sânge … birocratic, vă dau câteva. Domeniul: sănătate. O femeie de serviciu, care face curăţenie şi … atât, are multe camere alocate sectorului să şi birocraţia necesară dovezii că şi-a făcut munca. Calculat, ea trebuie să facă curat în 5 minute (aici se include şi birocraţia) pentru a-şi putea termina treaba la timp. Infirmiera are 3 minute să aranjeze tot ce îi revine per cameră. Asistenta … ei bine, aici avem deja lucruri complexe. Un program de centralizare şi evidenţă electronică îi mănâncă timpul la greu. Calcu făcut simplu, medicaţia scrisă pacienţilor de pe secţia sa îi ia, să zicem  o oră, până la o oră şi jumătate (în funcţie de … întreruperile solicitate), din care, atenţie, 40-45 de minute este timpul de aşteptare a serverului de date -timp preţios pierdut de pomană). Şi exemplele pot continua.

Draii noştrii conducători văd doar banii pe care trebuie să îi dea bugetarilor. Şi controlul lor. Numărul acela de bugetari sunt doar un număr, iar munca trebuie făcută în aşa fel încât el dintr-o singură privire pe o statistică, să îţi dea seama dacă treburile merg bine sau nu. Spuneţi voi, când aţi văzut ultima dată un parlamentar întrând într-o Policlinică, neanunţat, pentru a vedea starea reală a lucrurilor sau să îmcerce să se programeze la un consult pentru o problemă acută. Să acuzi medici, asistenţi şi personalul de dezinteres este uşor, dar nu am văzut exemplu concret adus să confirme acuzaţiile (ultima dată când am verificat, Constituţia spunea că acuzatorul trebuie să vină cu dovezi). Sau când aţi văzut picior de parlamentar neanunţat într-o instituţie, să zicem, Primărie. Nu, sunt prea ocupaţi. Interesant ar fi de aflat cu ce, pentru că hârtiile sunt încă în regulă, statosticile, aşa cum sunt ele, le primeşte, şi îl doare undeva de starea reală a lucrurilor.

Contează doar ca bugetarii să scuipe sânge … birocratic pentru amărâtul acela de salariu. Şi este întâmplare reală şi tristă acest sânge.

Perdanţii cazului Eleva din Covasna

Cine câştigă în tot acest scandal Eleva din Covasna este irelevant. Şi înainte de a+mi sări în cap, lasă-mă să îţi explic de ce! Toată mass-media are de câştigat, indeiferent de ce scandal este vorba. Ei vor fi acolo şi dacă îşi pune tricolorul careva pe p***s, cum a sugerat un fost ziarist maghiar.

Perdanţii suntem însă noi, toţi locuitorii din Covasna. La un momentdat, mergând spre Bucureşti, am fost întrebat, la Comarnic, mai exact, dacă mai suport bătăile cu ungurii şi dacă iau multă bătaie. Tataie acela nu ştia pe ce lume trăieşte, ai spune. Dar nu contează. Ştii de ce? Tataie acela ar trebui să fie unul dintre cei ce vin la tratament în staţiunea Covasna. Şi nu va veni, normal, atâta timp cât el are informaţii false despre ce se întâmplă aici. Ar veni pentru odihnă şi tratament, dar ca să se bage în gura lupului … nu.

Gândiţi-vă câţi sunt ca el, care culeg informaţii de la televizor. Mulţi. Astfel, mulţi sunt cei care nu vin în Covasna din cauza conflictului româno-maghiar (aproape inexistent faptic), făcând astfel o defavoare zonei. Nu stau acum să analizez cine este de vină.

Vă voi spune în schimb o stare de fapt. Vecinul meu de deasupra face focul pe lemne. Nu ar avea voie, legea interzice acest lucru şi nu îmi convine nici mie. Dacă aş vrea să fac totul după lege, ar fi simplu să îl reclam. Dar nu o fac pentru că am mai multe dezavantaje. În primul rând, cu cât e mai frig la el, cu atât trebuie să fac mai multă căldură la mine. Apoi, micile conflicte cu crăpatul lemnelor în apartament, mai ales la ore nepotrivite, se pot rezolva mult mai simplu: o discuţie. În mare, acum îşi sparge lemnele înainte de a le duce sus. Iar acele surcele pe care uită din când în când să le pregătească în curte nu deranjează chiar aşa de mult. Iar celelalte mici conflicte le aplanăm prin discuţii.

În toată această imagine, primează toleranţa, interesul comun şi bunul simţ. Sunt cele trei elemente esenţiale pentru convieţuire paşnică. În felul acesta, oricând vine o prietenă la mine, nu ştie de aceste mici surprize. Dacă ar ştii, probabil s-ar codi să vină. Dacă îi povestesc, probabil nu mă va crede sau va crede că sunt isteric.

Cam aşa stă şi povestea aceasta cu eleva din Covasna. Sunt inconveniente, dar nu majore. Iar când aceşti puşti vor lucra pentru un bănuţ, să poată supravieţui, voi accepta că sunt patrioţi. Până atunci sunt doar inconştienţi. Şi vorbesc aici de ambele tabere, căci majoritatea celor cu gura mare sunt puşti care nu ştiu ce este acela bunul simţ.

 

Cu ce măsori 40.000.000?

ceas elvetian

Cu ce masori 40.000.000?

Prima ta întrebare va fi: 40.000.000 de …? Ce este fizic şi palpabil, cel mai probabil, prin aproximare. Pietre, case, persoane, orice. Banii cu maşina de numărat bani. Dar cum măsori 40.000.000 de minute?

De ce tocmai 40.000.000 de minute? Transformat în ani, este în jur de 77 de ani, adică exact vârsta medie a unui om pe această planetă (da, au crescut un pic mediile în ultimele decade). Bun, am lămurit de ce tocmai minute. Acum să vedem cu ce măsori aceste 40.000.000 de minute?

Probabil primul lucru care îţi vine în minte sunt acele ceasuri elveţiene ce sunt renumite pentru precizia şi fiabilitatea lor.

Aici voi face o mică paranteză, comentând natuara omului. Când la ziua ta de naştere sufli în lumânare, ai cel puţin o secundă de panică, pentru că realizezi că a mai trecut un an. Vezi, omul percepe timpul diferit, când mult comprimat, când minutele şi orele trec repede, deşi nu ne-am dori, când mult dilatat, când îţi pare că a trecut o veşnicie şi de fapt vorbim doar de câteva ore şi minute.

Ei, bine, acelaşi lucru îl face şi un ceas, comprima şi dilată un arc, inima ceasului, într-un ritm exact, precis. Şi nu este totuna dacă acel obiect numit ceas măsoară exact timpul sau doar relativ. De câte ori ai întârziat un autobuz sau un tren din cauza măsurării relative a timpului cu diverse “unelte” (acele ceasuri din piaţă. telefonul mobil, trecătorul de lângă tine …)? Trebuie să recunoşti că în acele momente te gândeai exact la ceasuri elveţiene (câteodată chiar te întrebai dacă mecanicul respectiv are unul, de a plecat “la fix”).

Acum mă voi întoarce la “acele” 40.000.000 de minute. Cu ce le măsori? Sau mai bine să îi dau un nume: ceas Karl Breitner. Vei spune că sunt scumpe.

Dar cunoscând deja relativitatea percepţiei timpului de către om şi faptul că îţi doreşti un ceas elveţian, îţi voi pune o singură întrebare simplă: Merită să dai chiar şi 40.000.000 de lei vechi care să îţi măsoare exact şi precis măcar o parte din cele 40.000.000 de minute pe care le ai?