La ora 7 era loc pe scenă
De tinere talente-n promenadă,
In schimb, mă mulţumesc cu-această febră,
Și ceaiul de ghimbir și limonadă.

Copilul mă sărută și intreabă
,,De unde ai păţit așa ceva?
Găsește-un antivirus mai de treabă,
Mămica mea, și nu mai lăcrima!”

Te cred când spui că puteri nu mai ai
Când toate s-au aliniat pentru tine,
Nu mai contează ce-i rău și ce-i bine,
Nici ce primești, nici cât iei, nici cât dai.

Tu nu mai da nimănui socoteală,
Ziua ce vine e numai a ta,
Nimeni nu poate nimic să-ţi mai ia,
Viaţa se duce, nu-i mare scofală.

Fii fericită, respiri și te miști,
Daruri sunt vii in fiinţa ta incă,
Cum e cascada ieșită din stâncă,
Fii-nvolburată, femeie, exiști!

Merită ceasul nostru furat
Jertfa, durerea și bucuria,
Totul devine mai bun, mai curat,
Clipa iși caută iar poezia.

Vin eu la tine, ca de-obicei,
Unde-i mai bine? In braţe la tine!
Fă-mi dintr-o rază duioasă cercei
Și fă-mi veștmânt din ceruri senine.

Spune-mi ce n-ai spus nicicând nimănui,
Fă-mi jurăminte cu suflet, cu viaţă,
Minte-mă, zahăr și sare să pui
Pe răni ce ard, lacrimi calde și gheaţă.

Da, te iubesc, in sfârșit pot s-o spun,
Nu mai am temeri, frici sau reţineri,
Azi, pentru tine, aici și acum.
Tu imi ești drag și suntem incă tineri!

Au incercat să pună bir
Pe-al vieţii mele dulce fir
Destui in asprul meu destin
Dar ei când pleacă, alţii vin.

Nu sunt de dat, nu sunt de luat,
Nu locuiesc intr-un palat,
Inima mea e tot ce am,
Prietenia ta-i balsam.

Să-mi vii, te rog, la o cafea,
Să-mi spui orice, oricât ai vrea
Mie-mi ajunge că exiști
Și ochii mei nu mai sunt triști…