Înceteaza sa mai fii cine erai si transforma-te în cine esti!

Interesantă propoziţie. Şi se doreşte a fi una înţeleaptă. Doar că … E una din acele scuipături ce le aruncă unii pe Facebook. Şi la care uită să semneze: “Scris, dar nu şi recitit”.  M-am întâlnit în ultima vreme cu foarte multe persoane, care deţin, la 22-25 de ani, secretul vieţii, al prieteniei şi al înţelepciunii. Şi, Doamne fereşte să îi contrazici sau să argumentezi ceea ce spui. Te trezeşti cu un “unfriend” cât China (dati-mi voie să traduc – te va scoate din lista de prieteni şi va mai convinge 2-10 persoane să te scoată şi ele, la care Facebook ca măsură de siguranţă, îţi va bloca pe o săptămână posibilitatea de a lega prietenii noi, fără drept de apel – apropo, cum de nu ştie Facebook că ei mi-au cerut prietenia, şi nu eu?).

Realităţile vieţii sunt departe de aceste persoane. Stau şi visează frumos, au încredere în multe persoane din cercul de prieteni, îşî construiesc o bulă de săpun, care, mai devreme sau mai târziu, se va sparge. Până atunci … Dumnezeu cu mila. Lumea e a lor, fac toate prostiile din lume, cred tot ceea ce spun, chiar dacă ştiu, subliniez, ştiu, că nu este aşa. Părerea lor este că poţi călca în picioare o persoană, dar dacă se dovedeşte a fi falsă concluzia lor, au oricând opţiunea de a-şi cere scuze, şi de a relua prietenia (simplu, nu, unfriend, apoi cauti, si Friend, -vi se pare cunoscută schema?). Nu au habar, şi nu o să aibă, că ceva real se construieşte pe încredere în ani de zile, pentru ca apoi, în zeci de secunde, să piardă tot, şi acel vis de a mai fi iar prieteni va dura o viaţă. Şi asta doar de la un principiu devenit mult prea popular prin această molima numită Facebook. Rămân sechele psihice, rămân suferinţe fizice şi adio viaţă echilibrată. Cel ce cu adevărat va ţine la noua persoană va avea de suferit, căci cea veche îşi va arăta colţii când se aşteaptă mai puţin.

 Aştept să apară primele victime reale, statistic vorbind, pentru ca această porcărie numită Facebook să piardă din importanţă. Mulţi dintre voi ştiţi cum este viaţa în campus. Faci toate prostiile, sub pavăza nebuniei, a băuturii, pentru ca apoi să nici nu mai cunoşti persoana atunci când îţi începi viaţa reală (da, este valabil şi pentru tine, dragă X, care astăzi nici măcar nu ştii în ce categorie să mă pui, din punctul tău de vedere). Atunci foloseşti doar scuza “Ah, anii de studenţie”. Scutiţi-mă, vă rog, mai ales voi, fetelor, care îmi spuneţi de dragoste şi alte poveşti. Nu există “Fuckbuddy “, ci doar curve ce folosesc scuza aceasta (să ne fie cu pardon, dar una din două,  amândouă nu există). Sau, să fiu un pic mai îngăduitor, nevoia stringentă de explorare a propriului corp şi a limitelor sale apărută la trecerea de la copilărie la adolescenţă poate aduce aceste dereglări hormonale, care tot în categoria mai sus amintită te plasează.

Probabil asta este traducerea corectă a citatului de mai sus.

Aşa că, încă o dată, vă rog frumos, scutiţi-mă de poveşti. Fă ce vrei să faci şi nu te juca cu nervii mei, nu te scuza în faţa mea şi vezi-ţi de-ale tale. Dacă mă deranjezi, o vei lua pe coajă. Nu ştii ce să faci cu viaţa ta? Nu-i nimic, mergi la psiholog şi lasă-mă pe mine în pace. Nu am nici o obligaţie faţă de tine acum, mi-ai îndepărtat toate sentimentele atunci când m-ai rănit. Şi, nu, nu ai cum să refaci ceea ce a fost. În cel mai bun caz, te voi pune acolo unde îţi este locul (şi mai bine nu întreba care este acela – ai devenit o infractoare în ochii mei, eşti condamnată de către mine ca autor moral al unor fapte penale, şi dacă insişti chiar o voi dovedi, dar atunci vei face şi închisoare!).