Continuare a reclamei de anul trecut, cu Razboiul stelelor.
“Cu cultura in dubita” -vorba unui jandarm din Piata Universitatii (expresia folosita a fost “Luati site-ul de cultura si bagati-l in duba”). Confuzia creata in aceste zile, cu aceste miscari create de “viermi si ciumpalaci“, ce nu par a avea ceva concret si puternic in substrat, a sters una dintre zilele importante din cultura limbii romane: 15 ianuarie.
Si pentru ca nu toti uita si devin confuzi, iata o oda dedicata lui Mihai Eminescu (daca nu ati ghicit deja despre cine era vorba):
Corina Nica (15 ianuarie 2012)
Croitoru` care face schimbul de catifea trebuie sa fie foarte istet si priceput. Sa va explic de ce.
Daca va uitati la un canal de stiri, observati ce se intampla in tara. Nu incape in indoiala ca guvernul Boc a facut POC! Si este inceputul. Schimbul de catifea, cum spun cei de acolo, va fi ceea ce si zice. Schimb. De catifea. Croitorul care croieste schimbul, insa, nu il stim inca.
Sa luam culorile acestui schimb de catifea. Croitorul ce va ansambla noul Guvern, ar fi bine sa foloseasca cat mai mult alb (tehnocratii au mai fost in discutie, iar acum este momentul cel mai potrivit pentru a-i folosi). Croitorul nostru poate folosi mici culori pestrite, un galben (Udrea), un portocaliu, un rosu, un albastru, dar in principiu, culoarea de baza ar fi bine sa fie alb. Bine, este destul de previzibil ca rosul salvator (Arafat), va fi folosit la Ministerul Sanatatii -daca accepta-, pentru ca de la el a pornit totul, si ar fi prostie curata sa nu faca asta. In rest….
Cele cateva luni care mai sunt pana la alegeri ar putea fi neutre pentru marile partide. Ar pierde foarte multi bani, dar ar asigura o corectura a economiei Romaniei prin intermediul Croitorului si a guvernului tehnocrat,, pentru ca, dupa alegeri, sa aiba de unde folosi “foloase necuvenite”(pfuai, daca fac eu ceva de genul asta este delapidare, cel putin, daca fac ei este “foloase necuvenute”).
Da, ne intoarcem la Croitor. Croitorul, prim-ministru, daca foloseste orice fel de catifea, portocalie, rosie sau de care o fi, va pierde. Ei, ce sunt afara la ora aceasta doresc ALB. Nu o spun, dar, acel croitor care sa stie ce face este un tehnocrat. El a fost scolit si a invatat sa faca exact lucrurile de care avem nevoie acum.
Portocaliul de acum s-a tocit, are prea multe pete, nici rosul nu sta prea bine, astfel ca ceea ce se doreste acum, afara, in strada, este liniste si pace, sa faca fiecare ce are de facut, si nu sa se ocupe de potlogarii. Ori, alta rezolvare nu vad in momentul de fata. Trebuie minimalizate pierderile politice, si economia pusa pe niste legi mai sanatoase. Cei de afara nu vor mai accepta inca un 25% reducere din salariu (cea mai mare pata de pe schimbul portocaliu de acum).
Dar sa vedem. Acum se va vedea daca exista cu adevarat vointa politica, si daca cei din spatele marilor oameni politici sunt potriviti pentru posturile lor, daca stiu sa vada realitatea, daca stiu sa ia decizii corecte, sau stiu numai sa scrie frumos si in van.
Si acum, culmea, am gasit si un Croitor tehnocrat. Lucian Croitoru, consilier pe probleme de politica monetara al guvernatorului BNR, este un doctor in economie care a ocupat in guvernele postdecembriste numai posturi de consilier, lucrand in paralel pentru institutii precum FMI. Cunoasteti voi unul mai bun?
Dar hai sa vedem ce spune, de este atat de bulversata toata lumea (varianta in limba romana a fost tradusa si publicata de Cosmin Maricari):
Din cauza asta n-o să-ţi ofer un loc de muncă
Aş putea angaja 12 persoane cu un salariu net de 760 EUR, însă n-o fac. Şi o să-ţi spun de ce. Ai putea lucra pentru compania mea furnizoare de servicii într-un birou elegant. Nu e telemarketing, nu e o escrocherie. Ai face o muncă serioasă, care solicită calificări înalte, 8 ore pe zi, fără weekenduri. Te-aş angaja legal, ţi-aş plăti impozitele şi contribuţiile la asigurări sociale. Aş putea acorda câte-un astfel de loc de muncă la 12 persoane, însă n-o să o fac. De ce, o să explic mai jos.
N-aş angaja o femeie.
Motivul este foarte simplu: femeile nasc. Nu am dreptul să o întreb dacă îşi doreşte să facă asta. Iar dacă aş avea dreptul şi ea mi-ar răspunde, m-ar putea înşela în mod deliberat sau s-ar putea răzgândi.
Să nu înţelegeţi greşit, nu am nicio problemă cu faptul că femeile fac copii. Aşa am apărut şi eu şi aşa mi-au fost născuţi şi copiii. Nu aş angaja o femeie deoarece, atunci când rămâne însărcinată, ea intră într-un concediu de maternitate de 3 ani, pe parcursul căruia eu nu am dreptul să o concediez. Dacă-şi doreşte să facă doi copii, concediul durează 6 ani.
Desigur, munca trebuie efectuată, de aceea ar trebui să angajez pe altcineva să facă lucrul ăsta în locul ei în timpul lungilor ei ani de concediu. Însă nu doar că n-aş putea să o concediez în timp ce este plecată, n-aş putea să fac lucrul ăsta nici după ce se întoarce. De aceea, ar trebui să concediez persoana care a lucrat în locul ei în acest timp. Când femeia s-ar întoarce din concediul de maternitate, legea m-ar forţa să-i măresc salariul la nivelul actual aferent funcţiei ei şi, de asemenea, să-i dau dreptul să-şi ia zilele de concediu pe care le-a strâns în timpul concediului de maternitate. Când ar reveni la muncă, ea ar putea începe cu o vacanţă de 2-4 luni, plătită integral.
Nu aş angaja nici oameni a căror vârsta este de peste 50 de ani.
Nu din cauză că aş avea vreo problemă cu cei mai experimentaţi profesionişti. Nu i-aş angaja deoarece ar intra curând în zona vârstei protejate. Iar după aceea aş fi într-o capcană similară celeia presupuse de angajarea femeilor, aş fi obligat să îi păstrez ca angajaţi. Nu poţi concedia oameni care au vârsta protejată, deci ar trebuie să plătesc salariul şi costul său total chiar dacă el sau ea nu lucrează bine sau nu atinge măcar un standard acceptabil. Nu aş putea concedia angajaţii protejaţii, însă cineva va trebui să efectueze corect munca, deci ar trebui să angajez altă persoană. Din partea mea, să fie protejaţi; însă eu nu îi voi angaja.
Aş angaja doar bărbaţi tineri, cu vârsta între 25 şi 50 de ani.
Şi angajarea acestora prezintă nişte riscuri, deoarece nu am dreptul să-i concediez nici pe aceştia dacă, dintr-un motiv oarecare (veniturile nu sunt suficiente sau nu-mi place cum lucrează), vreau să fac lucrul ăsta. Riscul ca ei să mă dea în judecată şi să şi câştige procesul este destul de ridicat. Însă sunt pregătit să-mi asum acest risc.
Angajarea ta m-ar costa 1.572 EUR.Salariul tau net: Salariul tau brut: Costurile mele totale: Adaosul statului:€ 185 € 238 € 306 165%€ 227 € 306 € 393 173%€ 322 € 458 € 589 183%€ 408 € 612 € 786 193%€ 479 € 765 € 982 205%€ 570 € 917 € 1178 207%€ 760 € 1223 € 1572 207%€ 950 € 1529 € 1965 207%Acestea sunt date reale, valabile în 2011, obţinute cu ajutorul calculatorului de salarii www.nettober.com. După cum poţi vedea, salariul tău de 760 EUR ar presupune un cost de 1572 EUR pentru compania mea. Acest coeficient de multiplicare x2 al statului ar putea fi mai redus doar dacă aş plăti un salariu mai mic. Însă nu te-aş angaja pentru un salariu mai mic, deoarece cred că, dacă ai câştiga mai puţin de 760 EUR, nu ai putea duce un trai decent. Ai deveni deprimat, ţi-ai distruge viaţa proprie, compania mea şi chiar pe mine. De aceea, nu sunt dispus să angajez pe nimeni pentru un salariu mai mic.
Şi nu doar Ungaria este atât de futută :
Graficul de mai sus face parte dintr-un studiu Deloitte. După cum puteţi vedea, statul nu-ţi ia mai mult de jumătate din salariu în nicio altă ţară. Este enervant că eu plătesc mai mult de 1500 EUR, însă tu vei primi mai puţin de jumătate din banii ăştia. Cu atât mai mult cu cât nu vei primi servicii de sănătate mai bune decât o persoană care primeşte salariul minim.
De asemenea, va trebui să iau în calcul faptul că o persoană de 35 de ani are dreptul la 25 de zile de concediu de odihnă pe an. Asta înseamnă o lună în plus, calculând în zile lucrătoare. Dacă eu am nevoie de munca a 12 persoane, ar trebui să angajez 13 pentru a suplini pentru persoana care este în concediu.
Însă ţi-aş da totuşi un loc de muncă, în ciuda tuturor argumentelor de mai sus.
Sunt un antreprenor curajos. Mi-aş vinde apartamentul şi m-aş muta într-o garsonieră cu chirie. Aş spera că cei 90.000 EUR obţinuţi astfel ar fi de ajuns. Mi-aş începe afacerea în mod curajos şi, dacă nu aş avea succes (ceea ce e destul de posibil în cazul startup-urilor) nu aş fi un bebeluş plângăcios.
Compania mea ar furniza servicii excelente, lucru imposibil dacă nu oferi condiţii de muncă decente. Aş angaja 13 persoane. Aş avea nevoie constant de munca a 12 persoane, plus cel care lucrează în locul celui aflat în concediu. 14 persoane, inclusiv subsemnatul, ar lucra într-un birou mobilat elegant şi confortabil, cu o suprafaţă de 158 metri pătraţi. Acest lucru presupune o chirie de 10 EUR/mp/lună şi cheltuieli cu utilităţile de 3,5 EUR/mp/lună, un total de 2133 EUR/lună.
Acestea ar fi cheltuielile mele lunar:
Chirie birou: 2.133 EUR
Salarii: 13 x 1572 EUR = 20.436 EUR
Alte cheltuieli (contabilitate, marketing etc.): 3.058 EUR
Total: 25.627 EUR
Destul de înspăimântător pentru nişte cheltuieli lunare, nu? Atât ar trebui să plătesc în fiecare lună, indiferent de venituri. Şi în lunile bune şi în lunile proaste. În perioadele cu activitate redusă din timpul verii şi înainte de Crăciun, când lucrăm mai puţin.
Această companie nu poate furniza mai mult de 1.000 de ore de servicii facturabile/lună, ca medie lunară. Acest lucru înseamnă că, pentru a atinge pragul de rentabilitate, adică pentru a obţine destul venit încât să-mi acopăr costurile, ar trebuie să stabilesc un preţ de 25.627 EUR / 1.000 = 25 EUR / oră. Însă rentabilitatea nu e de ajuns, am nevoie şi de profit.
Nu sunt lacom şi piaţa este destul de dură, aşa că aş pune un adaos comercial de 20% profit. Acest lucru ar creşte preţul per oră la 30 EUR, adică treizeci de euro plus TVA, €37,5. Aş rotunji această sumă (în jos), clienţii noştri urmând să plătească 37 EUR/ oră pentru serviciile noastre.
Din aceştia 37 de euro, 7 EUR ar merge direct la stat, 30 EUR ar fi venit al companiei. Sunt o persoană optimistă. Marketingul nostru ar fi bestial, planurile mele ar funcţiona perfect, am reuşi într-adevăr să vindem o medie de 1.000 ore de servicii lunar. Afacerea şi-ar lua zborul, toţi angajaţii mei ar fi ideali, totul ar funcţiona perfect.
Astfel, compania va genera un venit de 1.000 x 30 EUR = 30.000 EUR.
4.373 EUR ar fi profitul. Aş putea să-mi plătesc un salariu de 2.446 EUR mie însumi, care mi-ar costa compania 3.144 EUR. Din aceştia, 1.521 EUR ar fi salariul meu net, aproape dublu faţă de angajaţii mei, iar compania ar avea un profit înainte de impozitare de 948 EUR. Din aceştia, aş plăti un impozit pe profit de 95 EUR şi impozitul antreprenorial (local), 2% din venitul companiei, adică 587 EUR. La final, compania ar avea un profit de 266 EUR; cu atât ar putea creşte capitalul companiei mele lunar.
Astfel, aş avea un venit de 1.521 EUR pe lună, însă, să nu uităm, mi-am vândut apartamentul de 90.000 EUR şi am investit banii în companie. Deci ar trebui să închiriez un apartament pentru cel puţin 300 EUR, altfel aş rămâne pe străzi. Aş trăi o viaţă modestă, nu aş cheltui mult, nevastă-mea ar câştiga şi ea bani, nu aş avea timp să cheltuiesc mult, deoarece, spre deosebire de angajaţii mei, eu aş lucra 12 ore pe zi, inclusiv weekendurile.
Procedând astfel, aş putea economisi 900 EUR pe lună; astfel, aş putea să-mi recuperez investiţia mea de 90.000 EUR în 100 de luni. Mi-ar lua 9 ani să recuperez banii investiţi în companie şi să-mi cumpăr un alt apartament. După aceea, nu va mai trebuie să-mi limitez bugetul de cheltuieli, nu va trebuie să plătesc chirie şi nu va trebui nici să economisesc. Aş putea să trăiesc ca un european.
În acest circumstanţe este, sper, de la sine înţeles de ce nu mă simt presat să-mi vând apartamentul şi să investesc banii într-o companie nouă. Însă nu voi face cu siguranţă acest lucru din alte 4 motive.
- Competiţia vinde acelaşi serviciu, însă ilegal, în condiţii cu adevărat de rahat, la un preţ de 9 EUR pe oră. Pur şi simplu încasează banii, fără a emite vreo factură, iar preţul nici măcar nu include TVA. Ei nu au responsabilităţi, nu oferă garanţii, oficial nici măcar nu fac nimic, statul nu deţine nicio dovadă a existenţei lor. Ei nu trebuie să închirieze un birou, să angajeze un contabil. Făcând asta timp de 5 ore pe zi, ei pot să facă cu uşurinţă 1.000 EUR. Ei i-ar arăta curul en passant ofertei mele de lucru de 760 EUR, unde nu ar avea voie să facă treabă de mântuială, unde ar trebui să vină la timp în fiecare zi şi să atingă standarde profesionale înalte, nu ar avea dreptul să înşele clienţii şi, dacă ar face-o, ar fi concediaţi.
- Competiţia ar comanda campanii denigratoare la adresa companiei mele. Ar trebui să fac faţă propagandei anti-capitaliste, aş fi privit ca un muist lacom care percepe 37 EUR pe oră pentru ceea ce alţii oferă la un preţ de doar 9 EUR, aş fi un inamic al cetăţenilor maghiari de bun-simţ, în timp ce alţii lucrează cinstit la un preţ mult mai mic…
- Mulţi dintre angajaţi ar lucra pentru mine doar ca să afle secretele mele de afaceri şi să-mi fure clienţii. Ei i-ar atrage spunându-le că vor obţine servicii cu aceeaşi valoare şi de aceeaşi calitate, însă la un preţ mult mai mic. După ce vor fi furat destui clienţi, ei ar cauza mult rău companiei în mod intenţionat, pentru a fi concediaţi. Apoi m-ar da în judecată, declarând că i-am concediat ilegal şi ar câştiga procesul. Între timp, ei vor lucra fericiţi pentru clienţii furaţi, a căror atragere m-a costat pe mine o avere. Şi, desigur, s-ar simţi jigniţi. Vor arunca cu rahat pe tot felul de forumuri că au lucrat pentru compania mea, aşa că ştiu despre ce vorbesc. Nu doar că e foarte scumpă, dar serviciile sunt de căcat.
- Faptul că m-aş plânge de lucrurile astea nu ar avea nicio consecinţă, nimeni n-ar acorda importanță.
Acestea sunt motivele pentru care nu ofer un loc de muncă. Şi cred că o mulţime de antreprenori care au trecut prin această experienţă nu ţi-ar oferi un loc de muncă din aceleaşi motive. De asemenea, din cauza asta tot mai mulţi oameni devin şomeri, cumpără tot mai puţine chestii, plătesc tot mai puţin TVA. Şi din aceleaşi motive există tot mai puţine companii decente, care angajează tot mai puţine persoane, care plătesc tot mai puţine impozite, fapt pentru care statul are tot mai puţini bani pentru asigurări sociale şi din aceste motive asigurările sociale vor lua în curând forma lagărelor de concentrare.
Pot să-ţi ofer un loc de muncă doar dacă:
1. Te pot concedia, dacă vreau și când vreau.
2. Dacă TVA-ul scade măcar până la 20%, însă şi mai bine până la 15%.
3. Dacă statul va lua “doar” 30% din banii tăi.
4. Dacă veniturile mai mari nu sunt impozitate exponenţial.
5. Dacă statul va pedepsi corupţia şi nu companiile decente.
Până când aceste lucruri se schimbă, la dracu, n-o să-ţi ofer un loc de muncă. Atâta timp cât statul promovează corupţia sub toate formele posibile, eu nu voi porni o afacere şi nu voi oferi un loc de muncă.
Nota autorului: aceasta este traducere în engleză a textului meu original, “Tőlem ezért nem kapsz munkát”, publicat în 27 iulie 2011. Deşi a zguduit blogosfera din Ungaria, generând mai mult de 90.000 like-uri pe Facebook, nimic nu s-a schimbat în bine. Din contră, lucrurile sunt şi mai rele acum. Pentru toţi cititorii internaţionali, aici 760 EUR este un salariu de vis pentru majoritatea. Doctorii, de exemplu, câştigă mai puţin de jumătate din această sumă la începutul carierei. Preţurile, pe de altă parte, sunt aceleaşi ca peste tot.
Un al doilea articol, tradus si el, il gasiti tot la Cosmin, cu titlul Nu ofer un loc de muncă. Sunt antisocial?
Desi este o tema extrem de delicata, o deschid.
De foarte multe ori ele nu stiu, efectiv sa zica DA, daca sunt factori de stres importanti, care sa perturbe mersul firesc al lucrurilor.
La fel a patit si acest baiat, care… Dar mai bine va uitati la videoclip:
Tot mai des ma intalnesc cu o noua categorie de oameni, ce te privesc ca pe un fraier. Nu ca nu ar avea dreptate, dar faptul de a spune ce esti de x meserie, si lucrezi ca bugetar a devenit, nici mai mult, nici mai putin, echivalenta cu a fi fraier.
Cui putem sa multumim si ce se intampla?
Simplu! Guvernul a hotarat, prin apelarea la un articol din Constitutie (stiti voi, acel articol 50) sa taie din veniturile bugetarilor. Problema este ca nu le-a mai dat inapoi, desi era ceva temporar. Milioane de oameni au inteles ca trebuie sa se sacrifice, pentru o perioada de timp, pentru a nu avea tara probleme economice. Este OK, si chiar i-as numi pe cei ce au cazut in acest cerc patrioti. Doar ca acelasi guvern a hotarat sa continue, prin folosirea unor tertipuri legislative, ceea ce a devenit deja batjocura.
Neplata muncii cinstite prestate de catre cineva este de natura penala. Doar ca plata partiala nu cade sub incidenta acelei legi. Asa ca… Guvernul s-a gandit ca, daca este cineva caruia nu-i convine ca munca sa nu este respectata, va pleca, lasand niste bani in sistem. Iar cine totusi ramane, va munci, chiar daca pe bani putini. Insa, tot acest tertip, in plan social, a dus la ceea ce spuneam adineori: cel ce munceste la stat este un fraier! Este ceva dureros, dar real. Doar cine nu isi respecta munca, sau cine accepta acest chin sub scuza patriotismului poate fi considerat fraier.
Cum se ajunge de aici la a strica o relatie de prietenie este foarte simplu de conceput. Bani mai putini inseamna socializare mai mica, ce in timp va duce la excluderea acelui individ din cercul social caruia i-a apartinut. Iar cand acest lucru se intampla in cadrul unei familii, umilinta de a nu avea bani pentru a trai decent va fi tradus prin aruncarea vinei saraciei pe celalalt partener. Iar cum toti acesti bugetari sufera de o depresie mai mult sau mai putin accentuata de alte sechele psihice, este doar o chestiune de timp pana familia respectiva se va destrama. Nu va spun ce inseamna acest lucru pentru partenerii casniciei respective!
Si revenind la ceea ce se intampla zilele acestea, incep sa realizez ca aceasta exterminare a acelor putini oameni care mai respectau legea, va duce la o adancire a crizei pe plan social pana la un grad ce va echivala cu nesimtirea cruda, cu concursuri in nerespectarea legilor tarii, premiul fiind acela de conducator de haita. Oricat de optimist sa fiu, in momentul in care faradelegea si nesimtirea nu numai ca nu este pedepsita, ci si incurajata, direct sau prin aceste manevre ce au efect secundar, nu pot spune decat ca este o umilinta sa fi roman in Romania. Iar despre respect nu pot spune nimic. Atata timp cat aceasta este pedepsita, intr-un fel sau intr-altul, ea nu va mai fi o virtute, ci un punct slab. Care, in lantul slabiciunilor, va duce la faradelegi si lipsa de respect fata de propria persoana, aducand in prim plan chiar si imaginea unui lat. Romania, tara nelegiutilor, pare sa nu fie departe acest titlu de noi. Si nu vom face nimic, pentru ca lupta noastra spre supravietuire nu ne va lasa ragaz sa facem ceva. Mafia va fi noul nostru guvern local, iar cel central va trece in umbra. Si iar este o chestiune de timp pana cand vor aparea pistolarii de cartier (ce s-a tot vazut pe la stiri este doar ceva de elita, asteptati sa vedeti ce inseamna un pistol in mana unui golan de cartier!
Nu sunt un credincios, dar nu ma pot abtine sa nu readuc la realitate solutia de mii de ani:
Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este Împărăţia Cerurilor.
Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, ca a lor este împărăţia cerurilor.
Fericiţi veţi fi voi când va vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri. (Matei 5:2-12; Cf. Luca 6:20-26)
