De ce nu-mi spune că … ține la mine? De ce nu-mi spune că … mă doreşte? De ce nu-mi spune că  …. mă iubeşte? Întrebări fără răspuns, motiv principal de îngrijorare şi de melancolie. În cel mai rău caz, motiv de depresie. Dar …

De ce nu-mi spune …

Dacă vrei o listă de motive, nu vei găsi. Dar dă-mi voie să te întreb: de ce nu îi spui? Crezi că tu trebuie să taci și să aștepți până face el pasul acela? Sau că numai el este îndreptățit să spună primul? Să punem degetul pe rană! Crezi că vei fi catalogată drept curvă dacă îi spui ceea ce simți? Nu? Atunci nu ai curajul să spui ceea ce te roade? Aha, deci nu ești destul de hotărâtă ce vrei. Dar ai pretenția ca altul să știe ceea ce tu nu știi. Frumos. În tot jocul acesta al comunicării și al compatibilității (căci despre asta discutăm aici), vina o are exact persoana care nu este vinovată.

Să fiu sincer, nu îmi plac fetele care nu știu să spună ce vor. Fie că îți e foame, sete, sau tocmai ai chef de plimbare, nu te voi ajuta să le faci, dacă nu deschizi gura să-mi zici ce ai vrea. Și ca orice om normal, voi face excepție doar atunci când același lucru îl doresc și eu. în rest … Cu “așa de nu știu cum” vei sta mult și bine, și nu numai lângă mine. Dacă este să nu îmi placă ceva la o fată, este faptul de a nu comunica deschis, ci prin jocul de-a ghicește ce vreau eu.

De ce nu-mi spune că îi plac?

Pentru că simpatia și plăcerea se simt, nu se spun decât la lumina lumânării, pentru a adăuga, subliniez, a adăuga volum momentelor de romantism. În rest, este un gest inutil, în general, menit să te împaci tu cu tine însuți, să crezi ceea ce nu vrei să crezi singură. Îți place de el, vorbiți și este evident acest lucru. Dar aștepți să îți spună el că îi ești simpatică. Nu mai fi ipocrită, jocul sublim făcut până atunci este stricat de momentul tău de așteptare. Nu toate lucrurile trebuie spuse pe nume, dar se poate face dacă tu dorești acest lucru. Dar asta înseamnă că tu trebuie să spui lucrurilor pe nume, pentru că vrei să le dai un nume!

Mai este cazul în care nu îi placi. Este doar jocul hormonilor, jocul vânătorului și al vânatului. Jucăria sexuală ce şi-o doreşte pentru la noapte. Deși în acest caz s-ar putea să auzi că îi placi. Pentru că asta îl ajută să te  destabilizeze și să devii vânatul lui. Și uite așa, colectionezi numai relații neserioase, ce îți vor lăsa multe sechele și care te vor face să spui că bărbații sunt neserioși.

De ce nu-mi spune că mă iubește?

Sunt sigur că dacă ai ajuns la stadiul în care apare întrebarea aceasta, nu numai că te iubește, dar o și face să simți acest lucru. Doar că … în preocuparea ta de a răspunde la întrebarea: “De ce nu-mi spune că mă iubește?”, nu ai timp să observi acele gesturi. Încercarea ta de a scoate cu forța (să fim realiști, în general este doar un joc de voință, gen “Eu vreau să aud acum că mă iubești”) se lovește, în mod absolut natural, în încăpățânarea lui. Ții minte cum te forța mama să o pupi când mergeai la școală sau în diverse momente, ce-ți păreau nepotrivite pentru un astfel de gest? Ei, bine, acele momente sunt cele pe care le scoți atunci când forțezi lucrurile, deci nu vei obține un rezultat, ci odar o amăgire. Nesiguranța ta nu este și nesiguranța lui. El poate să te iubească, dar tu să-ți creezi un complex de convingere că nu te iubește, să te desparți chiar, și să fie complet vina ta. O astfel de încăpățânare de a auzi un nume standard acelui sentiment te poate face să pierzi totul.

Și, da, ce te reține să spui tu că îl iubești? Să strigi îm gura mare, în fața tuturor, nu face decât să arate cât de nesigură ești pe tine și pe iubirea ce i-o porți. Și iar, problema este la tine în ogradă.

De ce nu-mi spune ce vrea?

Eh, aici deja vorbim despre altceva. De cele mai multe ori el îți spune ce vrea, dar nu vrei să accepți sau să auzi. Dacă vrea ceva ce ție nu îți place, îți va sugera acest lucru, iar tu vei reacționa pe măsura … scorpiei din tine. Scuze dacă sună dur, dar asta este adevărul. Dacă într-adevăr știi ce este iubirea, îi vei satisface acel capriciu care, de cele mai multe ori nu te implică pe tine personal. Un meci, o bere cu prietenii ori chiar o plimbare singuratică pe marginea pădurii. Toate sunt normale și au o logică bine definită. Meciul trebuie savurat, fără întreruperi gen pâine, gunoi, covor sau discuția ta cu vecina X sau prietena Y. Berea cu acel prieten care ție nu îți place nu înseamnă lipsă de iubire, ci doar devotament în fața ambilor, de aceea vrea să nu mergeți împreună la bere. Iar plimbarea pe marginea pădurii … liniștea ce nu ești în stare să i-o oferi!

De ce nu-mi spune că … Pentru că ori nu ești tu îndeajuns de hotărâtă ce vrei de la tine și el, ori ești prea pretențioasă și te ascunzi de propriile eșecuri. Dacă trebuie să mergi la toaletă sau la prietena X, ești destul de hotărâtă, dar când trebuie să te confesezi, nu. Și tot el este vinovat? Hai să fim serioși!