Secunde si vieti …

De multe ori se intampla sa nu depinda de tine daca ramai in viata sau nu. La fel s-a intamplat si aici:

Ce pot sa va spun. Au avut mult noroc. Desi pe forum se ciondanesc daca a fost sau nu profesionist soferul de pe Audi, un lucru este sigur: a salvat cateva vieti prin manevrarea corecta a masinii in derapajm evitand astfel sa intre in sant, peste ceilalti.

Spune ceea ce gandesti, fii creativ si nu incerca sa faci spamming. Continutul bogat si la subiect al comentariului te poate pastra aici. Multumesc!

Nemira, amintiri adolescentine

Isaac Asimov - Fundatia

Cu mult drag îmi aduc aminte şi acum când privesc în biblioteca frumoasa colecţie SF pe care am dobândit-o prin anii 1995, dacă nu mă însel. Trecut de adolescenţă şi păşind spre maturitate, nu am renunţat la fundaţia culturii umane, anume cititul. În anul acela am reuşit să construiesc o colecţie întreagă lansată de Editura Nemira, o colecţie SF a autorului Isaac Asimov, colecţie pe care am citit-o pe nerăsuflate, fiind amator de SF, şi pe care am recitit-o ori de câte ori am avut ocazia şi pofta de o lectură bună. La mijlocul anilor 90 încă nu se ştia ce este internetul, cu ce se mănâncă şi sursa cea mai bună de informare era cartea. Şi pe această parte era destul de greu sa găseşti ceva pentru că piaţa încă era proaspată şi lumea privea cu reticenţă noile cărţi din rafturile librăriilor. Spre deosebire de aceste reticenţe, Editura Nemira a reuşit întotdeauna să surprindă cititorul şi să îi acorde respect, prin titluri interesante. Şi uite aşa voi vorbi eu acum despre “Fundaţia” lui Isaac Asimov. Fundaţia prezintă povestea unui grup de oameni de ştiinţă ce doresc să păstreze cunoştinţele acumulate de către umanitate, în timp ce civilizaţia ce îi înconjoară este în declin. Analogic cu această scurtă prezentare a cărţii este şi valoarea colecţiei în sine. Seria SF Nautilus, lansată de Editura Nemira, printre care şi cărţile lui Isaac Asimov, Ciclul Fundaţiei, se află şi acum pe piaţă, în biblioteci şi în librării de anticariat la preţuri cu mult peste cele ale cărţilor recent ieşite la vânzare. Acesta este doar unul dintre semne care arată ingeniozitatea Editurii Nemira printr-o colecţie de cărti incredibilă, cărţi care acordă cititului o noua identitate şi cititorului un univers infinit. Univers infinit şi imaginaţie dusă la extrem. Să fim sinceri, asemenea cărţi nu se mai află prin bibliotecile adolescenţilor, poate numai pe rafturile nostalgicilor care au avut câţiva ani frumoşi alături de Nemira. Am vizualizat viitorul din cărţle lui Isaac Asimov şi acum încet începem să le şi trăim. Trăim istoria văzută cu ani in urma de vizionari, ne îmbogăţim lecturând arta concepută de genii, artă adusa mai aproape de Editura Nemira. 
Acum blogger fiind, apuc să citesc mai mult şi cred în continuare că trebuie să promovăm cultura cititului, pentru că, spre deosebire de televiziune, o carte este mult mai valoroasă şi s-a demonstrat de nenumărate ori că filmul este mai nereuşit decât cartea despre care vorbeşte! Vorbesc despre aceste lucruri pentru că, în momentul de faţă, la ieşirea din adolescenţă, majoritatea persoanelor încep să renunţe la această practică folositoare şi cultivatoare de spirit. Dar, spre deosebire de adolescenţii de astăzi, eu am avut ani frumoşi alături de Editura Nemira, am “pierdut” nopţi citind cărti, lecturând şi relecturând fiecare carte SF pe care o am în bibliotecă. Astfel susţin “Fundaţia” lui Isaac Asimov, susţin fundaţia culturii umane, cititul şi lectura SF. Imaginaţia intră într-un univers propriu nelimitat. 
Mulţumesc Nemira, mulţumesc pentru cultura pe care o am astăzi. Fără lecturile interesante aş fi fost mult mai sărac!

Acest articol ca acesta a fost scris pentru SuperBlog 2012.

Spune ceea ce gandesti, fii creativ si nu incerca sa faci spamming. Continutul bogat si la subiect al comentariului te poate pastra aici. Multumesc!

Saritura din stratosfera – live -37.000 metri

Update: Săritura de la 39000 de metri, din statosferă – un nou record mondial

Saritura cu paasuta se face de la 37.000 de metri, un nou record mondial, si este live in aceste momente! Pe Youtube …

Spune ceea ce gandesti, fii creativ si nu incerca sa faci spamming. Continutul bogat si la subiect al comentariului te poate pastra aici. Multumesc!

Gândul de azi – poezia de duminica 19

Gândul de azi

de Corina Nica

Ce mare ești, copilul meu! Cât ai crescut!
Te iubesc mult, comoara mea, atât de mult!
Ți-am strâns în versuri -amintiri, copilăria
Jurnale-ntregi ți-am dedicat să-mi știi iubirea.

Ca pe o floare, ocrotit, să te știu bine
Cu drag, de griji te-am tot ferit. Și pentru tine
Nimic n-a fost fără de rost sau greu sau mult
Căci tu ești glasul ce mi-e drag să îl ascult.

Cât ai crescut, copilul meu, măsor uimită
Cum viața trece de nebună și grăbită
Cum clipe par atâția ani și pierd la număr
Când văd că mi-ai crescut deja până la umăr.

Și văd în tine mult mai mult decât se-așteaptă
O mamă simplă cum ți-am fost. Și, să fiu dreaptă,
Nu știu de merit eu să am un fiu ca tine
Atât de scump și-atât de mult mai bun ca mine.

Spune ceea ce gandesti, fii creativ si nu incerca sa faci spamming. Continutul bogat si la subiect al comentariului te poate pastra aici. Multumesc!

Asta sunt eu

E minunat sa te trezesti si sa constati ca nu te doare nimic. E rau sa te trezesti si sa constati ca te doare ceva. E groaznic sa te trezesti a n-sprezecea oara si sa constati ca iar te doare.
Dar oare cum este sa te trezesti si sa nu poti constata? Nu pentru ca nu ai vrea, dar pentru ca nu poti! Esti limitat din cauza unei boli. Si nu poti invata sa faci diferenta intre cele trei stari de ma sus.

Ma bucur cand imi vad parintii, sora, sau jucaria mea de plus. Ma intristez cand nu vad niciuna dintre ele langa mine. Si ma sacaie ceva, nu stiu ce este, dar mi se tot zbat mainile si picioarele, desi nu vreau sa le misc.
Ah, dar vine Mami. Imi aduce acel ceva care nu este gustos. Dar parca dupa aceea ma simt mai bine. Este lumina multa, asa ca numai doua dintr-acelea primesc. Cand este lumina putina primesc muuult mai multe si de toate gusturile.
Hoopaa! Nu, iar mi-a ramas capul mai in spate. Asa! Aaa! Nu e bine, nu pot sta in fund. Mai bine inapoi pe spate. Lasa, Mami, ca incerc eu mai tarziu, chiar daca ma voi da peste cap.

Ehei! Mancam. Nu!?! Dar ce facem in scaun? Plecam? Unde? Ah, nu!?! Halate albe! Bine, faceti ce vreti, numai sa mancam! Ah! M-a durut! … Nu ma mai doare! Ce bine este langa Tine, la caldurica! Mi-e foame!!! Asa! In sfarsit!

Da, asta sunt eu! Ah! Si ma numesc Dora! Teodora! Toata lumea intreaba ce face asta mica. Pai, la un an si cateva luni, probabil par mica. Nu stiu inca sa stau in fund, sa merg nici atat. Mai demult, acele halate albe au spus ceva despre Sindrom West. Cum, ce e aia? Stai ca iti explic. O forma severa de epilepsie, ce inseamna convulsii infantile, hipsaritmie (ei, aici te-am prins – e atunci cand imi pleaca impulsuirle aiurea prin tot creierul, nu incotro ar trebui), mai inseamna retard neuro-motor. Si dupa ultima vizita la doctor au pus sub semnul intrebarii ceva! Mi se pare ca autism. Si retard sever in vorbire. Si nu mai stiu ce!

Le arat eu lor ca nu este asa! chiar daca m-au evaluat cu o dezvoltare corespunzatoare celor de 6-7 luni, le voi arata ca voi fi voinica si sanatoasa. Mami si tati ma duc de doua ori pe saptamana departe, la o suta de kilometrii, unde ma ajuta acei oameni sa invat sa stau si sa ma joc, sa fac miscari si sa imi folosesc corpul cum vreau eu! Si Mami face cu mine acele exercitii. Cu ea e mai bine. Nu ma chinuie ca acolo departe.

Nici Lor nu le este usor! Vad ca se chinuie si fac tot posibilul sa aduca acele hartii cu care reusim sa mergem si sa facem toate acestea. Mai sunt zile cand sunt obositi, sunt zile cand sunt tristi si sunt zile in care nu au hartii dintr-acelea.

Dar sunt sigura ca o voi scoate la capat, si ma voi face bine. Si toti cei care m-au ajutat vor fi bucurosi ca am reusit!

Atentie la termenul “termen limita” …

In seara aceasta, spre rusinea mea, am mai invatat o lectie destul de dura. Ce inseamna termen limita.
In fotografia alaturata vezi niste termene limita: pana la 2012-10-10 12:00 AM. Asta inseamna, de fapt, 2012-10-09 23:59 PM. Ei bine, am notat data de 10, dar nu am fost destul de atent la acel AM.
Consecinta: o mica penalizare, gratuita. Neatentie sau capcana? Nu stiu, dar ce stiu este ca marile magazine profita de aceasta greseala “umana”. 9,99 nu este 10!
Stiu, aceasta greseala nu ar fi trebuit sa o fac, caci am avut indeajuns intre cele doua intervale, dar cei dezorganizati si “comozi” folosesc aproape intotdeauna termenul limita.

Ziceam doar …

Spune ceea ce gandesti, fii creativ si nu incerca sa faci spamming. Continutul bogat si la subiect al comentariului te poate pastra aici. Multumesc!