Pentru cel mai iubit dintre pământeni – Poezia de duminica

Pentru cel mai iubit dintre pământeni

de Corina Nica

De când te știu am devenit frumoasă.
Cu gândul la iubirea ta adorm
În dansul gândurilor, uniform,
Și umbra mea ți-a devenit mireasă.

Nu mă deprimă nici ninsori, nici ploi,
Nici alte întâmplări din jurul meu,
Îndrăgostită eu voi fi mereu
De idealul meu de viață-n doi.

Cu ochii-nchiși ți-aș recunoaște pasul
Deși mi-a fost atât de refuzat,
Încât și-n vis îmi pare că-i păcat
Să cer mai mult, să vreau să-ți aud glasul.

Îmi datorez chiar mie încercarea
De a trăi la maxim, a vibra,
A înțelege și a căuta
În lumea vrăjii dragostei cărarea.

De când te știu am cald la mine-n suflet
Și simt că nici la tine nu-s zăpezi
Iar de te minți că sunt așa, nu crezi
Că le-aș topi pe toate cu un zâmbet?

Incurajare – Poezia de duminica

Incurajare poezia de duminica

Incurajare

de Corina Nica

Poartă-mă cu tine -n trăiri inedite
Deschide prin mine prezent, viitor,
Adâncuri de timpuri acordă-mi, iubite,
Oglinzi de mistere așterne-mi covor.

Un plâns de copil desculţ mi-e minutul,
Mulţimea aleargă străină mereu,
Prin geamul cel spart a zburat tot trecutul
Zidită in vremuri rămân. Și mi-e greu.

Pierdut, ritualul iubirii se uită
In curtea nădejdii e astăzi pustiu
Nici gazde, nici oaspeţi azi nu mai ascultă
Un cântec, coloană a focului viu.

Atent la detalii pierzi toată savoarea ,
Nu știi descifra niciun simplu mesaj:
Nu anii contează, nici banii, nici calea,
Să ai inspiraţie și-un strop de curaj!

Bătrânețe – Poezia de duminică

Bătrânețe

de Corina Nica

Sunt mama voastră. E târziu
Nici cât e ceasul nu mai știu
Uitată zac într-un azil
Eu, care n-am niciun copil.

Nici cum mă cheamă nu mai știu,
Nici cine-i mort, nici cine-i viu.
Eu vă iubesc și-acum pe toți
Și fii și fiice și nepoți.

Încă în viață, fremătând,
Zi după zi petrec plângând
Mi-e toamnă, zic, sunt bine eu
Încă-l mai am pe Dumnezeu.

Voi cum o duceți? Tare-aș vrea
Copiii mei alăturea,
Dar vă-nțeleg, aveți dureri
Și multe, multe neplăceri.

Sunt mama voastră, n-aș putea
Să fiu cuiva povară grea.
Să mă iertați că mai trăiesc
Copiii mei, eu vă iubesc…

Cântec – Poezia de duminică

Cântec

de Corina Nica

Miracole se-ntâmplă zilnic
In jurul tău, de vrei să vezi,
Tu inflorești si crești fatidic
De crezi, iubești și lumi creezi.

Nu te mai mulţumește ritmul
In care ieri ferice-ai fost,
Schimbi prin voinţă anotimpul
Iar ce-i firesc primește rost.

Prieteni vechi o să te lase
Iar alţii-n locul lor vor fi,
Orice cuvânt aduce șanse
La care-acum nu poţi gândi.

Te bucurã deci, astăzi, suflet,
De tot ce poţi trăi, simţi,
Iar tot ce ești devine cântec,
Conjugă verbul ,,a iubi”.

Măicuţei mele – Poezia de duminică

Măicuţei mele

de Corina Nica

Te văd la fel, mi-s anii mulţi,
Tu știi cu inima s-asculţi
Orice speranţe aș avea
Sau căi răzleţe de-aș urma.
Zâmbești și crezi in adevăr,
Păru-ţi miroase-a flori de măr,
Incă mă-nveţi ce eu nu știu
Și ești aici, și nu-i târziu.
Incă mi-e dor să mă cuprinzi
Când cad, tu mâna mi-o intinzi,
De fiii mei când iţi vorbesc
Știi inainte să rostesc.
Tu toate le-ai trăit deja
Și in inţelepciunea ta
Incape universul meu
Și fără tine n-aș fi eu!
Frumoasă ești, ca visul sfânt
Ca dragostea, ca dulce cânt,
Sunt mii de fire ce ne leagă,
Iubită ești, tu, Maică dragă!

Noi doi și iarna – Poezia de duminica

Noi doi și iarna

De Corina Nica

S-a risipit încă o zi din iarna noastră
Când tâmpla arde de dezmățul alor ierni
O stea timidă ne privește la fereastră
Iar eu mă tem c-am să te pierd, și tu te temi.

Eu te iubesc din lumea mea încă albastră
Așa cum cresc în mine încă primăveri
Tu știi că eu sunt pământeana ta cea castă
Ce n-a găsit în veci comoara din plăceri.

Noi doi și iarna din adâncul astei rime,
Pereche veche de atât de multe vreri
Ne-am contopit în regăsirile infime
Din amalgamul de viață și tăceri.

Mi-îngheață sufletul gândind venind sfârșitul
Atunci când doare tot minutul, pas cu pas,
Inelul tău mă strânge azi, și infinitul
Se concentrează într-un punct, ultim popas.