Iata ca dupa Dan Kulcsar, care a scris articolul “Un braşovean a făcut o aroganţă la adresa Asirom Braşov“, vad, de data aceasta la televizor, mai exact la stirile ProTV, folosita expresia “a face o  aroganta“. Nu sunt unul dintre cei lupta pentru folosirea corecta a limbii romane, dar nu mi se pare  normal sa promovezi prostia umana. Persoana care a pornit expresia are sau nu scoala, este prost sau nu, nu judecam aici. Dar sa continui ceva nefiresc este …
« Errare humanum est, perseverare diabolicum » Lucius Annaeus Seneca.
Iata ca nu eu sunt sensibil la aceasta fraza prosteasca. Avem un articol de acum doi ani, apartinand lui Simon . Romania literara are chiar un articol despre aceasta expresie (autor Rodica Zafiu), din care citez o parte:

Construcţia a face aroganţe ilustrează, pe acelaşi tipar sintactic şi stilistic, preluarea unor termeni culţi şi abstracţi de către limbajul popular, care îi integrează prin concretizare, formarea pluralului şi cuprinderea în expresii în curs de fixare. În acest caz, circulaţia formulei inculte pare să se datoreze unei strategii de citare ironică, trimiterii aluzive la personajul politic care o foloseşte frecvent: “aşa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr. 1, sectorul 1, ultima dintre achiziţiile lui imobiliare, “încă o aroganţă”, cum şi-a catalogat singur isprava” (Evenimentul zilei, 19.07.2006); “unul dintre scopurile principale ale cumpărării a fost faptul că lui îi place să facă “aroganţe” (9am.ro); “unele “aroganţe”, cum frumos le zice nea Gigi insultelor cu conotaţii rasiale, pe care patronul Stelei le lansează pe la TV” (Gândul, 14.09.2005); “Gigi Becali continuă să se ţină de “aroganţe”, numai ca să atragă atenţia opiniei publice” (liviuman.de). Evoluţia semantică se îndepărtează în acest caz şi mai mult de uzul standard, în care aroganţă este un termen abstract, cu sens peiorativ (“purtare obraznică şi sfidătoare; atitudine de mândrie dispreţuitoare”, în DEX). Uzul popular dezvoltă sensurile “act de sfidare, provocare, jignire”, “manifestare de orgoliu”, în contexte ambigue, în care termenului i se atribuie şi o interpretare pozitivă, strict personală (prin valorizarea afirmării de sine şi a ostentaţiei). 

Deocamdată, termenul concretizat se extinde în contexte evident ironice (mai ales în comentariile sportive): “povestea ridicolului s-a repetat însă, preşedintele Realului făcându-i “o aroganţă” lui Gigi Becali” (Cotidianul, 27.10.2006); “Piţurcă face “aroganţe”: Mirel Rădoi va evolua titular cu Turcia, dar la închidere” (megasport, 22.08.2007). Deşi e o construcţie “cu semnătură”, a face aroganţe nu apare doar în legătură cu personajul Becali sau cu fotbalul; ea aparţine deja registrului familiar-argotic, care absoarbe şi modifică elemente ale limbii culte: “Din ciclul “Buey, aici io fac arogantze, nu voi, intelectualilor!” (forum.acasatv.ro); “Cine e el să facă astfel de arogantze cu mine? Se dă el crocant în fatza mea! Mă ia la mishto!” (wordpress.com).

Din pacate, desi este vorba de Romania literara, nu este o luare de pozitie, ci doar un articol explicativ. Cu alte cuvinte, o sa am “onoarea” (a se citi oroarea) de a explica fiicelor mele ce inseamna, cand se foloseste si, mai ales, cum de trebuie ele sa foloseasca o expresie de prost gust.