Copii cu handicap, bataia de joc a Guvernului

Indemnizatia pentru copii cu dizabilitati peste 3 ani

Copii cu handicap au ajuns bataia de joc a Guvernului. Si nu este ceva ce visez.
Pana la varsta de 3 ani, un copil cu dizabilitati este ingrijit de un parinte, care primeste indemnizatia pentru cresterea copilului plus un sprijin lunar (acum este de 68 de lei, daca nu ma insel).

Dar copilul creste, implineste 3 ani, iar parintii sunt OBLIGATI, nu prin lege scrisa, ci prin prevederile legale, sa aleaga daca raman asistati social sau lucreaza si primesc un “sprijin lunar“ de tot rasul.

Daca te uiti mai atent, da, parintele unui astfel de copil, are dreptul  la concediu pentru ingrijirea copilului, pana la implinirea varstei de 7 ani. Dar, pentru ca avem si asa ceva “Concediul pentru cresterea copilului, prevazut la alin. (1),(copilul cu dizabilitate care a implinit varsta de 3 ani) se acorda pe baza de cerere de catre angajatorul la care isi desfasoara activitatea persoana indreptatita”. De parca un angajator este atat de prost sa ceara el asa ceva. Si au rezolvat si pasul urmator, daca parintele pleaca “de buna voie”: “In situatia persoanelor indreptatite care realizeaza venituri profesionale din activitati independente sau agricole si care nu lucreaza in baza unui contract individual de munca, concediul reprezinta intreruperea activitatii in perioada de pana la implinirea de catre copilul cu handicap a varstei de 7 ani”. Daca totusi angajatorul face pasul respectiv, parintele primeste de la stat 630 de lei (0,9 ISP).
Chiar daca sunt bani putini, chiar si aceste drepturi se suspenda pe termen de 5 luni, daca familia respectiva nu a reusit sa isi plateasca impozitul catre stat pana la data de 31 ianuarie, in fiecare an, pentru anul antecedent.
Bun, vei spune ca se ocupa un parinte de 2 copii cu handicap, iar parintele din familia cealalta merge la serviciu, cedand primei persoane acele sume de sprijin lunar. Sau merg, pur si simplu la serviciu si lucreaza 4 ore (exista si aceasta posibilitate). Doar ca atunci nu mai beneficiaza decat de 0,3 ISP (210 lei).
Si iata, astfel s-a creat o noua categorie de oameni care vor face tot ce este posibil sa isi creasca si sa isi trateze copilul cu handicap, chiar daca o va face in afara legii. Ah, si o formula frumoasa din lege spune  ca isi pierde drepturile ce le primeste de la stat daca  “persoana indreptatita realizeaza venituri supuse impozitului”. Poate imi spuneti voi ce inseamna asta, pentru ca pe mine ma doare deja capul, de la acest text:
Conform art. 14 din Legea nr. 292/2011, nivelurile, respectiv cuantumurile beneficiilor de asistenta sociala, incepand cu anul 2012, se stabilesc in raport cu indicatorul social de referinta (ISR) prin aplicarea unui indice social de insertie.
Punerea in aplicare a acestor noi prevederi necesita modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, republicata, a Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare, a Ordonantei de u rgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 7/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copilului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 132/2011, si a Legii nr. 27 7/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei, cu modificarile ulterioare
.

Blogger Labels: CopiiGuvern, OBLIGATI, Concediul, text, Legea, handicap, varsta, copil, parinte, indemnizatia, cresterea, sprijin, varstei, angajatorul, persoana, venituri, familia, serviciu, alocatia, sustinerea, aprobata, completari

Spune ceea ce gandesti, fii creativ si nu incerca sa faci spamming. Continutul bogat si la subiect al comentariului te poate pastra aici. Multumesc!

Arma politistului si legitima aparare – inexistente la romani!

“Orice alta informatie (restul este doar un text scapat de sub control) poate periclita mersul anchetei.”
Pai cum, nene, aveti depusa plangere pentru hartuire, si totusi…

Caz inchis. Cei care au depus plangerea au fost omorati.

Ce se intampla, de fapt. Printre multele hartii si hartogarii, nici Politia nu isi face treaba. Ori nu are ce face. Cunoastem un caz si de la noi, un ins care ataca cam toti oamenii. Am discutat cu politistii, au spus ca nu au ce face, au facut, nu mai stiu, 15 dosare penale, iar de la tribunal s-a dispus ori eliberarea, ori cercetarea in stare de libertate. Ah, insul are certificat de handicapat. Cu s-a rezolvat? Pai dupa ce a omorat un vecin, au fost nevoiti sa il inchida. Desi ma astept sa reapara prin zona. Si ca sa nu spuneti ca vorbesc prostii, iata aici cum a decurs un proces in care atacatorul l-a dat in judecata pe cel atacat, instanta a dat drepate initial atacatorului, pentru ca mai apoi sa se invoce, pe drept, legitima aparare.

Nu exista in Romania o institutie care sa tina inchisi, la hotararea judecatorului, pe cei periculosi social. Asta include, de la soti agresivi (unde rezolvarea este ca ea sa se mute, daca are unde, sau sa suporte bataile), pana la tot felul de betivi si inadaptati sociali (da, asa se numesc), care, in cazul unui conflict, sunt amendati pentru tulburarea linistii publice, impreuna cu cel agresat (credeti-ma, am fot martor la asa ceva, un prieten a fost si el amendat, dupa ce a luat bataie- Peste o ora  a fost “vizitat” de cel ce il batuse, doar ca de data asta a dat cu el de pamant. Bine-nteles, desi era in propria casa, a luat inca o amenda pentru tulburarea linistii publice, si are deschis si un dosar pentru agresiune. Pana la urma s-a rezolvat, in afara tribunalului, normal. (Pe cat se poate numi asta “normal”).

De ce este acest lucru “normal”: pentru ca nu exista sau este slab dezvoltat tot sistemul de aparare al individului. DA, as fi de acord sa poata politistii sa impuste din prima, atunci cand sunt atacati. Ar fi una dintre cele mai usoare rezolvari a unor situatii mai mult decat jenante. Ar fi un respect impus de aceea arma de la braul politistului, care acum este doar “ceva interesant” care lipseste cu dasavrsire. Nu te-ai gandi prea mult sa mai dai telefoane si sa intervii “asupra” politistului, cand sti ca ai o arma indreptata spre tine. Nu, nene. Dai cu subsemnatul, apoi daca te tine cureaua, te scoti in fata justitiei. Daca nu ai dreptate, poti sa ai si cunostinte, si bani, pentru ca atunci cand ai gresit, platesti. Si sa vezi atunci minune, nu tu certuri pe trecerea de pietoni intre pieton si sofer, nu tu scandaluri pe strada si in cartiere, si, mai ales, sa vezi ce mult conteaza legea atunci cand te simti cu “sula in coasta”.

De vreme ce eu incerc sa am grija sa fiu corect in ceea ce fac, pentru linistea mea, ma astept ca si altii sa faca la fel. Din pacate, nu asa gandesc altii. Daca scapi o data, realizezi ca poti sa ai si adrenalina conflictului (“cocosul luptator”) si sa nu patesti nimic. Si asta tine deja de BOLILE PSIHICE, doar ca oficialitatile nu vor si nu pot recunoaste acest adevar. Pentru ca… nu da bine pe hartie. Si pentru ca o parte din acesti indivizi SUNT chiar oficialitatile la care apelezi. Si te miri ca nu ti se da dreptate.

DA, sunt de acord sa poata interveni ACTIV, cu arma din dotare, politistul, si DA, vreau sa ma pot apara in ce mod consider eu necesar in propria mea casa, fara sa ma gandesc la ce spune legea. Si DA, sunt de acord ca politistul sa ma impuste, daca sunt atat de tembel sa nu realizez ca actiunea mea poate face rau altora !!!
Pentru cei ce nu stiu, nu poti apara propriul copil daca pe un spatiu public este atacat de cineva. Poti incerca sa il aperi doar “daca apararea este proportionala cu gravitatea atacului”. Adica iti bate copilul, dar tu nu poti sa raspunzi decat in acelasi mod. Ca dupa aceea iei bataie, nu mai conteaza in fata legii. (Art.19 si 20 din Cod penal -o alta frumusete fiind “pe timpul noptii” din acel text, adica ziua daca esti atacat in propria locuinta, nu mai esti in legitima aparare!!!).

Elefant.ro

Spune ceea ce gandesti, fii creativ si nu incerca sa faci spamming. Continutul bogat si la subiect al comentariului te poate pastra aici. Multumesc!

Legislatia romana: 200×2 =84

Am avut de lucru, din pacate, cu sistemul romanesc al Protectiei Copilului. Desi in lege se stipuleaza, in Legea 446/2002 ca, in cazul copilului cu handicap, alocatia de stat se mareste cu 100%, in hartiile primite de la Directia de Protectie a Copilului, in dreptul acestei rubrici este scris 84 lei, cu aplicare din martie 2011.
Tanti, daca pana acum acest copil primea 200 de lei alocatie, intrand in sistemul vostru, aplicand legea, imi spui ca 200×2 este 84, atunci imi dai voie sa te intreb in ce fel iti faci munca, de vreme ce nu numai ca nu ajuti copilul respectiv, ci ii faci si rau?
Mi s-a sugerat sa pun pe hartie, ca sa primim mai departe cei 200 lei (WTF -nici nu intra in discutie ce scrie legea???), iar intrebarea ce se va pune: Ea ce scrie acolo? “Parintii refuza dreptul de majorare a alocatiei de stat?”

Te intrebi de ce nu merge nimic in tara asta? Hai sa iti mai spun ceva: Legea 446/2002 mai stipuleaza ca o persoana juridica daca are angajati cel putin o treime persoane cu handicap, sa fie unitate protejata, prin care se micsoreaza niste dari la stat si alte stimulente. Dar nicaieri in legislatie nu imi permite, mie ca parinte al unui copil cu handicap, sa infiintez o unitate protejata, pentru a ma putea descurca cu copilul respectiv (ati vazut ce inseamna legea aplicata). Rahat! Urlam si stam cu mainile in san, si nu facem nimic sa indreptam aceste lucruri.

Roviniete.ro

Spune ceea ce gandesti, fii creativ si nu incerca sa faci spamming. Continutul bogat si la subiect al comentariului te poate pastra aici. Multumesc!

Trei culori cunosc pe lume…

Sincer, ma pregateam sa scriu un articol in care sa subliniez diferenta dintre ziua de 22 decembrie 1989 si 22 decembrie 2010. Dar probabil voi renunta.De ce?
Ei bine, gestul facut de acel OM de la parlament spune cu mult mai mult care este diferenta, fata de cuvintele goale scrise de mine. Il inteleg, sunt intr-o situatie asemanatoare, si degeaba titreaza ziarele ca a facut gestul pentru 73 de lei (Romania Libera) sau “analiza” deloc la obiect facuta de locuitorul nostru din nori Mircea Badea (@MBadea -fi un pic mai obiectiv). Chiar daca ar fi asa, acea suma poate face diferenta, atunci cand este vorba de tratamente. Altfel, exista o limita pana la care un om poate rezista. Iar cand acea limita este aproape, iar cei de sus (nu, nu Dumnezeu, ci cei ce se cred in pozitia asta –parlamentarii) ne spun ca nu conteaza deloc munca noastra, sau onestitatea si cinstea, ci smecheria si “descurcarea” sunt cele ce conteaza, nu ne putem astepta la altceva. In vremea lui Ceausescu (Da, exista o astfel de pagina) munca avea valoare, era respectata. Astazi iti rade in nas si ultimul prost cand ii spui ca ai facut ceva pentru ca sa fie facut.
Multi au schimbat cele trei culori, altii nu. Sunt decizii care tin de independenta fiecaruia. Dar aici, cand intervine statul si te forteaza sa faci ceva, ca sa poti trai, pardon, supravietui, este ceva putred. Si, da, ceea ce adunam acum, vom plati tot noi in anii urmatori, dar cu dobanda. Deci va fi si mai bine!
Scarba si greata care ma incearca scriind aceste randuri ma forteaza sa inchei aici. Poate va mai exista continuare, daca imi trece aceasta senzatie de lehamite…

FunGadgets.ro

Spune ceea ce gandesti, fii creativ si nu incerca sa faci spamming. Continutul bogat si la subiect al comentariului te poate pastra aici. Multumesc!