Mda, este un articol cu tenta misogina. De ce este la feminin, va voi spune mai tarziu.

In viata de zi cu zi, observ cateva lucruri care nu se leaga cel mai bine. Vad foarte multa lume in situatii pe care un om normal, cu verticalitate, nu le-ar suporta. Dar acestia se supun unor conditii si situatii deloc usoare. Si se mira de ce nu pot zambi sau ca au uitat vremurile bune. 

Dar sa trec la obiect. In incercarea de a rezolva unele probleme de moment, foarte multa lume este dispusa sa renunte la principii, la standarde si chiar la propria persoana. Si nu oricum, ci pana la un grad la care apare pericolul clacarii psihice, a suicidului sau a imbolnavirii cronice. Cel mai des este doar o problema de comunicare, de curaj de a spune lucrurilor pe nume, diferite variatii fiind intalnite: nu crede ca va rezolva problema daca va spune, teama de repercursiuni (mda, suntem sub teama pedepsei fizice pentru propozitii adevarate dar jignitoare la adresa celuilalt), lipsa de atentie, etc.

Si sa va dau doua exemple practice. Ai probleme financiare, destul de grave, ce par a nu avea rezolvare. Totusi, stiind ca exista rezolvari rapide si comode (pentru moment), nu stai sa analizezi unde sunt pierderile si ce se poate recalcula si la ce se poate renunta. In definitiv, este doar chestiune de ambitie si comunicare (iar). Cel mai des, din ambitie, daca unul dintre parteneri nu este dispus sa renunte la ceva, nu va renunta nici celalalt la altceva. Asta daca totusi vorbesc despre ele. Daca nu … Dar, exista solutiile rapide (si nu vreau sa ii critic, bravo lor, folosesc exact ceea ce este real) gen Provident . Iti da imprumutul, ai rezolvat, este liniste si pace o perioada. In general, cel ce a facut imprumutul este cel ce va renunta la ceea ce nu a vrut sa renunte. Si plateste tot, la pret mare, chiar daca stie ca este oarecum pacalit.

Cel de-al doilea exemplu este unul care da tenta misogina de care vorbeam. Intr-o familie sunt perioade in care totul pare de nereparat. Maraieli, neintelegeri si tot tacamul. Iar comunicarea este defectuoasa. Repetarea la infinit a cuvantului “vreau” nu duce la nici o rezolvare, ci, din contra, la ignorarea celor spuse prea des. Auziti tot felul de povesti de inselare, de infidelitati “incredibile” care totusi se intampla. Nivelul de disperare si nemultumire atinge o cota la care personajele respective spun ca nu le intereseaza ce va fi. Iar daca este vorba de un cuplu care s-a despartit, este si mai trist. In ambele cazuri, primul lucru care ii duce in aceea directie este disperarea. Persoanele aflate la acel prag sunt dispuse sa riste propria sanatate (atat fizica, cat si mentala), cat si a celor din jur, pentru a-si satisface o nevoie ce pare imperioasa. Si vorbesc aici (ca sa va lamuresc, caci s-ar putea sa va ganditi deja la altceva) de nevoia de a fi iubit. Simplul fapt ca stii ca cineva te iubeste, te face sa fii mai sigur pe propria persoana. Doar ca, dupa ce s-a consumat idila, de cele mai multe ori, constata ca a fost doar vorba de un profitor, care stia sa citeasca oamenii. In cazul persoanelor despartite este si mai rau. Pretul platit este mai mare, intrucat de cele mai multe ori, nu cunoaste persoana respectiva, si este dispusa sa renunte la foarte multe principii (care, de fapt, pun bazele unei relatii) doar pentru a fi cu cineva. Normal, dupa o perioada de timp, constata ca a facut prostii si ca va trebui sa le indrepte. Asta chiar si in conditiile in care cunoaste persoana respectiva de mai mult timp, stie de ce este capabila si care ii sunt intentiile! (Aici deja ma depaseste si pe mine, nu am reusit sa inteleg mecanismul). Si vorbesc aici despre acele “chefuri” si “distractii” in care se lasa cu “ceva” (cunoasteti, nu?). Si despre expresia “merita o saptamana de cearta”. Si de multe alte expresii pe care nu le voi insirui aici. Si care vorbesc, de fapt, despre o descarcare nefireasca, ce nu face decat sa inrautateasca lucrurile (da, chiar daca este singura persoana, nu ii face bine, chiar deloc).

Si pentru ca totul sa fie si mai frumos, retelele de socializare nu fac altceva decat sa ajute acesti profitori. Cunoasteti deja expresia “daca ai fi macar jumatate din ceea ce spui ca esti…” Nu eu o spun!

Ca sa argumentez statistic, la primul caz ajunge sa amintesc doar dobanda reala: peste 80%! La cea de-a doua este un pic mai greu, dar voi incerca sa va fac sa intelegeti ce corelatii exista intre articole: Statistici ale infidelitatii (engleza), Mitul monogamiei (ce nu pare sa fie sustinuta nici macar biologic), si alte articole.
Cat despre tenta misogina: eu, autorul, sunt barbat, iar rafuielile mele cu sexul opus sunt atat la nivel conceptual, cat si practic (cand am fost “acuzat” ca insel, nu am primit dovezi, cand am acuzat, am facut-o pe baza dovezilor).  

Si totusi, ramane intrebarea: Esti indeajuns de disperata sa te lasi fraierita?

Spune ceea ce gandesti, fii creativ si nu incerca sa faci spamming. Continutul bogat si la subiect al comentariului te poate pastra aici. Multumesc!