Becuri cu LED sau becuri neon

De ceva vreme au fost scoase din fabricație becurile cu incandescență. Argumentele sunt de toate felurile, ideea este că noi trebuie să alegem între becuri cu led și becurile cu neon.
Deși sunt scumpe, balanța tinde spre becurile cu . De ce?
Economic vorbind, becurile cu led consumă jumătate din ceea ce consumă cele cu neon. Care la rândul lor, consumă cu cel puţin 25% mai puţin faţă de becurile cu incandescenţă. Și au timp de viață dublu față de . Atât ar fi îndeajuns ca argumente. Dar mai sunt avantaje.
Becurile cu led pot fi comandate atât în ceea ce privește cantitatea de lumină emiså, cât și culoarea emisă. De asemenea, cu LED pot fi comandate și de pe smartphone și alte telecomenzi. Cool, nu?

Discutăm aici de becurile cu LED de la toţi, producătorii, căci şi aici calitatea face diferenţa. Sunt becuri cu LED la preţ mic, dar ale căror randament este mai mic, şi sunt becuri cu LED fabricate de firme mari, care chiar oferă ceea ce este scris la specificaţiile tehnice ale Led-ului. Tot tehnic vorbind, diferenţa pe care trebuie să o faci este la culoarea emisă de becul cu LED. Trebuie să înveţi acele 4300K şi 5200k, specificaşii ce ăşi spun culoarea (mai albă, ca de neon, sau mai galbenă, ca becurile cu incandescenţă). Dar asta este doar o chestiune de cîteva cumpărături, apoi le vei ştii din prima.
La capitolul impact asupra mediului sunt câteva mici dezavantaje, dar nu foarte grave. Doar ultra-ecologiștii pot veni cu argumente gen metale grele și tot restul, dar doar la capitolul deșeuri cantitative. Azi un bec cu LED îl poți arunca la coș în ghena gunoi menajer, atât de puțin poluează. Şi o spune legislaţia actuală europeană, nu eu sau alt “for” din România.
Părerea mea: cumpără măcar un rând de cu LED, vezi ce știe și apoi îți vei mai cumpara altele …

Liniște…. – Poezia de duminică

Liniște….

de Corina Nica

Am crescut. Am o sută de ani.
Mi-am urcat toate visele-n rai
Pe o scară de lut aurită.
Lumea toată aleargă grăbită
Spre nimicuri: speranţe, ispită.

Am crezut, am oftat, am ales,
Uneori poate n-am inţeles,
Am știut, acceptat sau scuzat
Toate cele ce nu mi s-au dat
Dar eu totuși din toate-am gustat.

Am crescut. Am o sută de ierni.
Nu mă plâng de-ale mele poveri.
Sunt așa cum mă știţi, oarecare,
Sunt iubire, sunt zbor, sunt o floare
Rătăcită pe-a vieţii cărare…

 

Dă-mi mie… – Poezia de duminică

Inger

Dă-mi mie…

de Corina Nica

Aș vrea puterea să-ţi iau durerea
Să-adorm așteptările și supărările
Să nu cunoști lacrima, să-ţi ghicesc vrerea,
Să afli ce-i dragostea și-mbrăţișările.

Când trist și pierdut ești, m-apropii zâmbind
Sunt ingeri cu mine și-ţi cântă duios.
Pe glasul lor dulce, incet, adormind,
Amarul se duce și visu-i frumos.

Orfan cum ești tu sunt și eu și te cred.
Născută am fost să-ţi aduc alinare
Mă rog pentru tine, vreau să te dezleg.
S-aud că vorbești. Să te văd pe picioare.

O mie de zile și-o mie de nopţi
Să stau lângă tine cu grijă de mamă,
Dar după acestea să văd eu cum poţi
Trăi viaţă simplă, activă, normală.

Să dea Dumnezeu să se poată ce vreu
Să spăl eu cu lacrimi bătrâna durere
Ferestre deschise să fie mereu
Dă-mi, Doamne, prin ele, să vindec, putere!

 

*100*2*1*1*1#, Suna-ma, de la Vodafone

Ramai fara credit si nu ai cum sa iei legatura cu cineva. Exista tot felul de solutii temporare, cel mai des folosit fiind cerutul imprumut al unui prieten, care are minute in reteaua respectiva sau minute nationale. Dar ce te faci cand esti singur(a) acasa si vrei sa iei legatura cu cineva? Daca este indeajuns de apropiata (si nu este suparata pe tine), ai aceasta solutie:

*100*2*1*1*1# , Suna-ma, de la Vodafone

Yep, 100211*1# , Suna-ma, de la Vodafon functioneaza de minune. Nu poti folosi decat de cateva ori in decurs de cateva saptamani, dar ei iti dau posibilitatea asta. Dupa aceea te taxeaza cu ceva banuti destul de multisori, poate chiar ar fi mai usor sa scri un SMS simplu, in care poti spune mai multe.

Si pentru ca ai un , cel mai usor este sa folosesti acest 1002111# . Altfel esti nevoit sa treci prin fiecare etapa de confirmare a serviciului cerut. Adica niste timpi pierduti, mai ales ca tu deja cunosti metoda rapida. Daca nu o cunosti, poti folosi 1002111# , incepand cu *100#, apoi 2, apoi 1, apoi 1, si iar 1. Practic ajungi tot la momentul in care iti cere numarul de telefon al celui de la care vrei sa fi sunat. (de notat, e bine sa stii numarul pe de rost, sau sa il ai pe hartie, caci din acel meniu nu ai cum sa iesi pentru a vedea numarul.

Asadar, 1002111# este pentru serviciul  Suna-ma, de la Vodafon. La Orange, 1002111# , te duce la o optiune de activare a unui serviciu de 75 de SMS nationale, ce le cumperi pentru 1 euro, daca nu ma insel.

La Telekom, fostul Cosmote, 100211*1# te duce la reincarcare cartela, chiar cu cativa pasi mai devreme. Dar asta stii deja, pentru cai ai chiar pe cartela de raincarcare trecut codul scurt, nu acesta.

Trebuie sa aleg si sunt singur. Candidatii nu sunt prezenti.

Cu toate că nu am timp de nimic şi rămân în urmă cu multe dintre lucrurile programate în agendă, am, câteodată, timp să meditez la ceea ce voi face la alegeri. Adică, la ce aleg.

Din start nu aleg pe cineva care mă răneşte într-un fel sau altul. Iar la aceste alegeri am avut parte de aşa ceva, chiar dacă nu eu personal.

Tehnici psihologice de manipulare. Dacă ar fi să spun cuiva cum este în practică ceea ce este scris pe hârtie, i-aş arăta primul tur ale acestor alegeri. Avem aici multe, dar mă opresc doar la câteva. Pentru că în sondaj a reieşit că este important (80%) ca un candidat să fie religios, avem un “român” sadea la candidatură. Pentru că orice om priveşte cu teamă la ceva nou şi necunoscut, şi va rămâne la cel vechi, mutarea secţiilor de votare de la locurile lor tradiţionale, chiar şi cu 200 de metri, este o tehnică de manevră psihologică. Faptul de a pune piedici şi a-l sabota pe cel ce nu vrea să gândească ca tine se încadrează tot la manevre. Dar mulţi dintre voi nu aţi observat. Şi nici chiar #massmedia. Sau, dacă a observat, tace. Ceea ce este şi mai grav. Şi tu nu vei merge la vot. Nici el şi nici marea majoritate a celor cu care am mai discutat politică.

De asta sunt singur. Ah. Să nu uităm şi de alegerile democratice. Nu am primit nici-un mesaj concret şi convingător din parte candidaţilor de la preşedenţia României. Şi nici măcar nu au încercat. Bine, să nu fiu chiar cârcotaş, au încercat, dar au transmis lucruri aiurea. Nuanţări şi dubii există cu carul, insă mesaje concrete, la obiect, niciuna.

Cum adică ce? Păi, să vedem!

Proces verbal, pardon, Ponta Victor are sloganul: “Mândri că suntem români”. Ăsta este un slogan care denotă purtarea de copil tardiv dezvoltat psihic (sau în cazul de faţă psihic dezvoltat până la o anumită limită funcţională social, peste care nu poate trece, căci asta este limita lui), prin care îmi spune: “Eu sunt român, nu ca neamţul ăla”. Mândria de a fi român nu este una de laudă. Mergi tu prin oricare tară civilizată şi mândreşte-e că eşti român. Îţi trece mândria în cinci minute, căci o parte nereprezentativă a românilor au trecut pe acolo şi au făcut prăpăd, ajungând să stigmatizeze chiar concepţia de român. Şi nu încerca să mă contrazici, ştii şi tu că este aşa.

“mândri că suntem români”. Chiar şi acei oameni, care sunt reprezentativi pentru conceptul de român, şi care se află peste hotare, muncind şi aducând bani ţării (şi, inclusiv, guvernanţilor), au avut parte de tratamentul “. Aş spune că sloganul pentru cei din străinătate este: “voteaza, dacă poţi”. Ei nu sunt aici, sunt acolo, şi au învăţat să muncească corect într-o ţară care îi tratează corect, şi în care corectitudinea este la rang de normalitate. Astfel a apărut pericolul de a fi penalizat de acolo, şi au rezolvat cu acele “nefuncţionalităţi” ale sistemului care au scuza “aşa este în România, nu ştie stânga ce face dreaptă”.

Şi tocmai despre asta este vorba. Când apar astfel de situaţii de dezinteres faţă de ţară şi de cei ce sunt aici, nu pot să spun decât: Da, se pare că are un interes personal, care este mai important decât orice altceva. Şi astfel nu am cum să îl votez. Oricât de pregătit ar fi el în ale ştiinţei, este corigent în relaţionarea normală din punct de vedere social şi ar fi în stare să scuipe pe oricine care i-ar spune în faţă ce crede despre el. Şi, ştiţi, tocmai violenţa aceasta este ceea ce denotă neputinţa lui de a se relaţiona normal social.

Să trecem şi pe la neamţ. Nu, nu sunt naţionalist. Aici, în inima Covasnei, românul este minoritar în minoritate. Şi a învăţat ce este omenia şi convieţuirea. Chiar dacă mai sunt numit “bozgor” din ambele tabere (de minoritari şi de minoritari …).

“România lucrului bine făcut”. Păi, dacă era ceva bine făcut în România, nu ne aflam unde ne afkăm astăzi. Şi sunt foarte puţine lucruri care le facem bine. De asta nu avem succes în altă parte cu ceea ce facem noi în România.