Poveste târzie de dragoste
Ai picurat prea târziu
În tristul lac al existenței mele
Strop de lumină purpuriu
Căzut dintr-o ploaie de stele.
Noaptea, te-ai strecurat prin fereastră,
Întunecând camera, alintându-mă,
Începând tulburarea noastră
Căutându-mă și iubindu-mă.
A răsărit foc ciudat între noi
Împletit cu-ntuneric și zâmbete.
Lumânări au luminat culcușul apoi
Și ne-au desenat fericit umbrele.
Atât de frumos, de necrezut de al meu
Ai fost tu! Iară ea, parcă n-aș fi fost eu!
de Corina Nica
Mă tem de tine, care mă trimiți
În adâncimi care mă scot din minți,
De tine, viață, care mă alinți,
Mă cerți, mă ierți, de multe ori mă minți.
Te-aș provoca să ieși din umbre reci
Izvoarele de rău să ți le seci
Prin luminate căi să-nveți să treci
Să nu mai vie bezna ta în veci.
S-aleg din evantaiul tău de ieri
Un singur vis, acel fără dureri,
Mă tem că nu te-am învățat să speri,
Pierzându-te în lumea de tăceri.
Ce-am fi de n-am avea un vis, cei mulți?
Am fi un univers de prinți desculți,
Roboți accidental fatal născuți,
Pământ pe care nu poți să-l ajuți.
Mă tem de tine, care mă trimiți
În adâncimi care mă scot din minți,
De tine, viață, care mă alinți,
Mă cerți, mă ierți, de multe ori mă minți.
de Corina Nica
O, Doamne, cu Mihai m-am intâlnit,
Din lumi de versuri pure mi-a zâmbit,
Un filosof, om neobișnuit,
Atât de contestat dar și iubit.
Nemeritat de noi și acuzat,
El lumii noastre un alt sens i-a dat,
Și-a scris de fericire și păcat,
De lacrimi nobile greu incercat.
Și n-a trăit, poetul meu, zadarnic
A scrijelit in slove sfinte, harnic,
Cu sine-avar, cu noi nespus de darnic.
Să-i pregătim, o dată-n an, un praznic!
Să ne rugăm să-i fie somnul lin,
Să ne vegheze zbaterea senin,
Să bem in cinstea lui un strop de vin
Și tinerilor noștri să-l citim !
Corina Nica
S-a făcut seară iar, a câta oară?
Tu ai fiert vin și-ai pus un lemn pe foc
Iar eu m-am minunat de-atât noroc,
De toată liniștea ce ne-nconjoară.
Am fost mereu prinși in al vieţii joc
Uitând de noi gândindu-ne la alţii
Ne-am risipit iubind străini ca fraţii
Dar inima ne e-n același loc.
Mi-ai pus in brad, și-n acest an, speranţe
Le-ai dat culoare și un praf de sens,
M-ai invăţat să le trăiesc intens
Și să dau planurilor mele șanse.
Te simt alături și-mi ești tare scump,
Cum numai tu mi-ai fost in viaţa toată.
Nu vreau să ne despartă niciodată
Vreun val inalt sau vreun vârtej adânc.
Și te iubesc, o spun a mia oară,
Ca un colind iţi cânt iubirea sfânt
Și cât vom rătăci pe-acest pământ
Te voi iubi ca in această seară!
de Corina Nica
Aș vrea să cumpăr timp. Să-l prețuiesc,
Să-l am, să-l dau, să-l strâng, să-l risipesc.
Să-mi împletesc din el mai multe lumi
Să-ncerc să-l am cunună de minuni.
Și să mă port prin lume mândră tare
Că eu am timp de-l scot și la vânzare.
Și n-am de-ales, nu-ți fie supărare,
Dincolo de cuvinte e răbdare.
de Corina Nica
M-am revoltat pe-ai mei de-acasă
Căci mama mea, ca profesoară,
Ajută pe-altul astă seară
Iar tatăl m-a certat la masă.
Ar vrea să fiu ambiţios,
Să am mai mult timp pentru teme,
Să nu cunosc cuvântul ,,lene”
Și să mă port mereu frumos.
Ei tot mereu muncesc și-ar vrea
Să vadă asta și la mine,
M-a pus la teme tata! Bine!
Aș vrea să scap, ce mi-ar plăcea!
Dar el insistă, mă păzește
Și nici nu-mi pasă ce mai vrea
Vreau să mă joc și cred, așa,
Că-s ne-nţeles! Nu mă iubește!
Dar când să plece cel studios
Il duc spre ușă, s-ajut mama,
El către tatăl meu ia seama
Și-mi spune-ncet: ,,Ești norocos!
Eu l-aș dori pe tatăl meu
Să-mi ceară orișice povară
Dar e plecat in altă ţară
Și nu-l mai pot intoarce eu.
Invăţ și plâng in orice noapte
Că nu mai e cu mama mea
De când a divorţat de ea
S-a dus in lume, e departe.”
M-am dus in casă rușinat,
De comportarea mea cu-ai mei
De toate notele de trei,
De toate ce i-au supărat.
Sunt norocos, acuma știu
Am mamă bună, tată, frate
E timpul să imi iertaţi toate!
Eu vă iubesc și nu-i târziu!
Lecție – de Corina Nica