Un halat alb pe coridorul unui spital. Chiar daca ai probleme, chiar dacă nu, în general, te dai la o parte şi îi faci loc să treacă. Te faci cât mai mic, să nu încurci drumul. Dacă acel halat alb aleargă, mai bine pleci de pe coridor.

Se spune că dacă salvezi o viaţă, eşti erou, dacă salvezi sute de vieţi eşti … doar un halat alb.  Nu ştiu dacă este cineva în halat alb care îşi contorizează vieţile salvate. Ei doar lucrează, fac tot posibilul să îţi salveze viaţa, apoi aleargă la următorul pacient cu probleme. Se simte bine că a mai salvat o viaţă şi se simte mâhnit când nu poate să mai ajute. În acel halat alb se află un om, muritor ca noi toţi, care nu îl vezi decât rar, căci între două tratamente pregăteşte al treilea. Sistemul nostru sanitar a obligat aceste halate albe să îşi eficientizeze munca până la pragul în care unii dintre ei încep să nu mai aibă viaţa unui om normal. Pot cădea oricând pradă nebuniei, căci sunt cu adevărat suprasolicitaţi. Toată această aparatură modernă ajută mult la diagnosticare, dar încurcă la fel de mult la partea de hârţogărie (căci fiecare pacient, în faţa sistemului sanitar este “doar” o hârtie, iar halatul alb trebuie să facă şi traducerea necesară celor două feţe ale unui pacient).

Însă toată această stiinţă are şi un punct extrem de vulnerabil. Un punct în care mii de pacienţi au de suferit. Câteva minute şi acest halat alb, pe care de multe ori nici nu îl cunoşti dar îi eşti recunoscător toată viaţa, se face invizibil. Punctul vulnerabil este atunci când toată ştiinţa cumulată în acel halat alb se opreşte. Căci în acel halat alb se află un OM, muritor ca noi toţi.

În această seară, un astfel de halat alb s-a făcut invizibil. Stiinţa lui şi a colegilor lui nu a mai trimfat în faţa morţii. Este acolo unde mulţi dintre pacienţii lui nu au ajuns datorită lui. Cu suflet mare şi dedicaţie, a servit medicina pacienţilor, în traducere liberă, dar cu finalizări uneori spectaculoase, punând întotdeauna pacientul pe prim plan.

Un halat alb se face invizibil. Nu il mai vedem, nu îl mai auzim şi, mai ales, nu mai avem rezolvare durerilor noastre. Odihenşte-te în pace, DOCTOR CĂTĂLIN CIUREA.